duminică, 26 februarie 2017

2NE1 Book Tag (Happy b-day CL!)



Cum astăzi este ziua lui CL, m-am gândit la un tag cu melodiile celor de la 2NE1, care, din nefericire, s-au despărțit, am vorbit despre acest lucru AICI. Să trecem direct la tag!


1. 2NE1 - I AM THE BEST: Care crezi că e cea mai bună carte citită de tine până acum? O să dau răspunsul pe care îl dau de obicei la această întrebare, anume American Psycho de Bret Easton Ellis.

2. 2NE1 - Hate You: O carte pe care o urăști. Viața mea printre miliardarii ruși de Marie Freyssac este răspunsul cel mai bun! Dar nu o urăsc la fel de mult cum urăsc Ion și literatura de școală cu țărani și viața la țară.

3. 2NE1 - Baby I miss you: O carte pe care ai citit-o demult și îți lipsește: Probabil niciuna pentru că îmi aduc aminte de perioadele mele imbecile din trecut. Totuși, îmi e dor de seria Ashleys și de timpul acela de iunie când o citeam în parc.

4. 2NE1 - I don't care: Cărți de care nu îți pasă și pe care nu o să le citești niciodată. Ion, Moromeții, cărți cu și despre țară. Nu îmi permit să nu îmi pese de ele pentru că le am la bac, dar nu cred că le voi citi vreodată.

5. 2NE1 - Happy: Cărți fără de care nu ești fericită. Aici intră multe. În primul rând, cărțile noi pe care le cumpăr, proaspete, indiferent dacă urmează să îmi placă sau nu. Cărțile cu crime alambicate, romanele gore, genul lui Chuck Palahniuk, literatura română contemporană, cărțile istorice cu nazism și ww2, poveștile ușoare care mă fac să mă simt bine, etc etc. ☻

6. 2NE1- Gotta be you: O carte care te-a întristat foarte tare, dar care ți-a plăcut. Zona Zero de Lavinia Călina. Am fost foarte afectată de finalul romanului.

7. Dara - Kiss: O carte care ți-a plăcut în trecut, dar la care nu o să revii niciodată. Probabil Micuțele Mincinoase, Cele 9 vieți ale lui Chloe King, și restul pe care le-am citit în trecut de la Leda.

8. CL - Revolution: Ce carte te-a făcut să îți schimbi gusturile în materie de literatură? Sânge Satanic de Cristina Nemerovschi, în general cărțile Cristinei.

9. 2NE1 - Lonely: Cât timp poți sta fără să citești? Extrem de mult timp dacă am și cu ce altceva să îmi ocup timpul.

10. 2NE1 - Go away: Numește o carte care ți-a plăcut la un moment dat, iar acum o detești. Academia Vampirilor, Îți voi dărui soarele și multe altele.

11. 2NE1 - Please don't go: O serie care ți-ar plăcea să nu se mai termine. Half Life de Sally Green.

12. CL - MTBD - Numește o carte care te-a înnebunit. Păpușile de Cristina Nemerovschi. M-a făcut să înnebunesc puțin deoarece, după ce am citit cartea, mi-am schimbat puțin atitudinea față de cei din jurul meu.

13. 2NE1 - Come back home: Ce cărți ai recitit? Nu reușesc să recitesc cărți, nu îmi place și nu am răbdarea necesară pentru acest lucru.

14. 2NE1 - I love you: O carte pe care o iubești cu totul: copertă, conținut. Aripi Smulse de Corina Savu. Coperțile sunt mișto, iar conținutul e pe măsură. Mai e și Lunar Park, dar nu am citit-o încă.

15. 2NE1 - Do you love me: O carte la care te-a atras doar coperta. Cumpăr multe cărți datorită coperților, dar tot citesc sinopsisul lor. Snuff de Chuck Palahniuk am cumpărat-o mai mult pentru copertă și nu regret nimic.

16. 2NE1 - Can't nobody: Numește o carte care nu va fi detronată niciodată. Tăcerea Mieilor de Thomas Harris.

17. 2NE1 - Crush: O carte de care te-ai îndrăgostit la prima vedere. Vegetariana de Han Kang. Individa de pe copertă seamănă cu Dara, e literatură coreeană. Ce îmi pot dori mai mult?!

18. 2NE1 - Let's go party: O carte ușoară pe care o recomanzi tuturor. Douăzeci și ceva de Iain Hollingshead. E ușoară, e fresh. Se potrivește cu melodia asta.

19. 2NE1 - Fire: Prima carte citită pe care ți-o aduci aminte. Pe jumătate moartă de Kim Harrison este prima carte citită de mine în această viață. Am mai avut înainte tentative de a citi dar nu au dus nicăieri.

20. 2NE1 - If I were you: Ce ai scrie dacă ai fi autoare? Chestii politice, povești de dragoste cu persoane gay, mai multe chestii politice, distopii, povești cu designeri, dezastre naturale și multe altele. ♥

21. 2NE1 -  Goodbye - Numește o carte pe care ai citit-o și pe care nu o vei uita niciodată. Nu voi uita niciodată însemnările lui Heinrich Hoffman, Hitler așa cum l-am cunoscut. E cartea mea istorică preferată, deși nu are cine știe ce valoare istorică.


Spre final vreau să îi urez un mare LA MULȚI ANI!! lui CL, the one and the only baddest female. Am făcut intenționat 21 de întrebări, pentru că formația e 2NE1. Dacă nu le-ați ascultat până acum să o faceți, pentru că CL, Dara, Bom și Minzy sunt niște fete minunate ce au un talent incredibil. Poate întrebările nu au fost prea inspirate, dar am vrut să se potrivească cât mai bine cu piesele fetelor. Dau tagul mai departe lui +Vlad Daianu, cel mai mare blackjack din câți există!

joi, 9 februarie 2017

Portocala Mecanică de Anthony Burgess - Recenzie



An aparitie: 2014
Categoria: Literatura contemporana
Editie: Cartonata
Editura: HUMANITAS
Format: 200X130
Nr. pagini: 312
Exemplar oferit de: Libris.ro
Cartea o găsiți: AICI!

Sinopsis:

„«O portocala mecanica» este o veche expresie cockney care se aplica la orice presupune deviere, aici «deviere» neavand neaparat o conotatie homosexuala. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decat o portocala mecanica. In perioada in care lucram in Malaysia ca profesor, elevii mei, cand li se cerea sa scrie un eseu despre o zi in jungla, adesea spuneau ca luau cu ei o sticla de «suc de orang». «Orang» este un cuvant obisnuit in Malaysia si inseamna «fiinta umana». Cockney si limba malaeza s-au contopit in mintea mea si au generat imaginea unor oameni suculenti si dulci precum portocalele, fortati sa intre in forma unor obiecte mecanice.“ (Anthony BURGESS)

In viziunea cosmaresca despre viitor a lui Anthony Burgess, unde odata cu lasarea intunericului strazile intra in stapanirea criminalilor, povestea e spusa de un delincvent de 15 ani. Alex vorbeste intr-un slang inventat – nadsat –, care scoate la iveala patologia sociala a bandei sale de adolescenti. Alex, Pete, Moho si Georgie, cei patru gaskari protagonisti ai acestei istorii distopice, creata de Burgess in jurul unei Londre unde domnesc agresiunea si teroarea, traiesc din jafurile nocturne aducatoare deopotriva de bani, dar si de placerea
„ultra-violentelor"pe care le practica impotriva celor mai slabi. Dupa o serie de astfel de infractiuni, Alex este ridicat de politie, dus la inchisoare si supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui sa-l transforme intr-un individ perfect integrat in societate. Dar tratamentul foloseste tehnici bazate de fapt tot pe cruzime extrema, iar esecul acestuia e inevitabil. In final, un Alex complet schimbat de experientele prin care a trecut descopera ca rostul lucrurilor sta tocmai in liberul-arbitru, in posibilitatea de a alege singur intre bine si rau.



Recenzie:

Deși e una dintre cele mai grele recenzii pe care le fac, voi încerca să dau tot ce-i mai bun din mine și să îmi iasă ceva coerent. E foarte greu de vorbit despre acest roman, cel puțin din punctul meu de vedere. I will try my best as always.

Recunosc că am înțeles doar o mică parte din toată cartea și, în ciuda faptului că în ediția pe care o am sunt multe explicații referitoare la conținutul acesteia, mă voi încăpățâna să nu le citesc și să diger totul de una singura. Am o viziune a mea asupra romanului și de aceea nici nu voi urmări filmul.
La început mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu stilul alambicat al cărții. Sunt multe cuvinte rusești, sau rusificate sau pur și simplu inventate. Dar m-am obișnuit cu ele, pe unele deja am început să le folosesc în viața de zi cu zi. Nu mai beau ceai, ci ceaiok. Mi se pare foarte mișto să vorbești așa.
Despre aceste cuvinte rusificate, consider că au o oarecare conotație politică. Sunt anumite semne ce mă duc cu gândul la comunism. Portocala mecanică aduce în discuție și aspecte politice. Aș putea spune că tot experimentul cu vindecarea omului de violență este ceva pur politic deoarece în acest fel se renunță la liberul arbitru, făcând din om un animal, pentru că animalele nu au capacitatea de a alege, iar dacă nu poți alege faci ce îți spun alții, ceea ce face ca viața conducătorilor politici să fie mult mai ușoară.
Romanul se împarte în trei părți. În prima parte, Alex, alături de gășkarii lui, comit ultraviolențe împotriva celor slabi, mai mult de distracție. Când ajunge la închisoare în timpul unei astfel de escapade, află de la patriarhul închisorii de un experiment ce îl poate readuce la libertate în două săptămâni. Partea aceasta, precum și cea de-a doua, în care bietul Alex este torturat și supus unor tehnici ce îl vor scăpa de violență, sunt doar începutul. Ce e frumos și spumos în acest roman este partea a treia, când totul se întoarce împotriva protagonistului. Cei cărora le-a făcut rău se răzbună într-un fel sau altul și mai apar și personaje politice ce vor să îl folosească pe Alex în jocurile lor pentru a prelua puterea. Se dovedește că toată treaba anti violență nu are ca scop binele populație, ci manipularea maselor, cum era și logic. Dar asta e doar o mică parte din învățătura cărții.
Mie una mi-a plăcut mult Alex, mi s-a părut foarte dulce, în ciuda violurilor și tâlhăriilor pe care le comitea (Da, Ale, cu el stau în bancă de luni).E diferit față de ceilalți tineri de vârsta lui, e inteligent și mi-a părut rău pentru el când nu mai putea asculta muzică simfonică. Unul dintre motivele pentru care mă feresc de film este faptul că mi-am făcut o imagine despre protagonist ce nu vreau să fie detronată.
Motivul violenței personajului principal nu este prea clară, familia lui nu este una dezorganizată, părinții lui fiind oameni normali ce nu au probleme cu legea. Din asta reiese că Alex este așa de bună voie, fapt ce reliefează ideea de liber arbitru.
Despre carte sunt foarte multe lucruri grele de vorbit. Autorul face aluzie la multe lucruri ce includ violența. E o secvență în care Alex citește Biblia și realizează că îi face plăcere să o citească deoarece e o carte violentă. Autorul ne învață că nu avem nevoie de creiere spălate, pentru că oricum există karmă iar cei răi vor fi pedepsiți până la urmă. Dar toată chestia cu binele și răul este pusă sub un mare semn al întrebării.
Sfârșitul este unul la care nu mă așteptam. Mă așteptam la orice altceva, deși e evident ce o să se întâmple. Aveam multe idei legate de final, dar niciuna dintre ele nu a fost să fie. Este prima carte pe care o citesc ce are un final de genul, sau prima carte cu un astfel de sfârșit ce mi-a rămas în minte.
Deși ador cartea asta, îmi e foarte greu să vorbesc despre ea deoarece subiectul ei m-a atins foarte mult. O recomand din tot sufletul, mai ales celor care vor să citească ceva nou și să iasă din zona de confort. Mi-a făcut o mare plăcere să o citesc și mi-a mai pus creierul la contribuție.


Punctaj:

joi, 2 februarie 2017

Ce trebuie să citesc musai în 2017

Lista nu e un top. Nu știu de ce fac lista asta, cred că mai mult pentru mine și publicul meu. Nu voi menționa cărțile deja cumpărate, pentru că nu văd sensul. Să începem!


1. Vegetariana de Han Kang

Sinopsis: Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.
Motivul pentru care vreau să o citesc, este, ofc, faptul că aparține literaturii coreene. Autoarea e născută în Gwangju, orașul de unde provine și J-Hope din BTS.  Sinopsisul mă atrage cât de cât, dar mai mult mă atrage faptul că autoarea e din Gwangju.



2. Vreme ciudată la Tokio de Hiromi Kawakami


Sinopsis: Tsukiko are 38 de ani, lucreaza intr-un birou, traieste singura si ii place sa frecventeze un bar si sa bea sake. Intr-o zi, intimplarea face sa reintilneasca un fost profesor de liceu, un venerabil dascal de literatura caruia, pentru ca nu-si aduce aminte cum il cheama, ii spune sensei. Acesta este cu treizeci de ani mai in virsta, pensionar si vaduv. Legatura lor –careia Hiromi Kawakami ii da ritmul lent al trecerii anotimpurilor – se contureaza discret, iar sensei si fosta lui eleva se intilnesc tot mai des, se bucura impreuna de mincare si de sake, depind tot mai mult unul de celalalt. Pe masura ce prietenia lor se adinceste, lui Tsukiko ii trece prin cap ca mingiierea pe care o gaseste in compania lui sensei ar putea fi ceva mai mult decit amicitia ce i-a apropiat.
Nu știu dacă am mai spus-o, dar, cum ador Asia, mi-ar plăcea ca anul acesta să citesc mai multă literatură asiatică. Mai am în bibliotecă ceva de Natsuo Kirino, necitit până azi. Nu cred că o să am răbdare să citesc Vreme ciudată la Tokio, dar descrierea mă atrage și vreau să aflu mai multe despre cultura japoneză deoarece vreau ca pe viitor să încerc să învăț această limbă.


3. Valea minunilor de Amy Tan

Sinopsis: Shanghai, 1912. Violet Minturn este fiica privilegiata a patroanei celei mai exclusiviste case de curtezane din oras. Dar, cind dinastia Qing e rasturnata de la putere, Violet se vede despartita de mama ei in urma unei inselatorii, fiind obligata sa devina „curtezana virgina“.

Pe jumatate chinezoaica, pe jumatate americanca, Violet se zbate sa-si gaseasca locul in lumea orientala ori in cea occidentala. Abia in clipa in care va reusi sa-si armonizeze cele doua identitati se va transforma intr-o curtezana abila, neintrecuta in arta seductiei si a amagirii, desi inca se lupta sa inteleaga cine este cu adevarat. Inapoi in timp, in 1897, la San Francisco, pe cind avea doar saisprezece ani, Lucia, mama lui Violet, se indragosteste de un pictor chinez si viata i se schimba pentru totdeauna. Silita sa plece in Shanghai, va descoperi cu groaza ca iubitul ei nu este dispus sa incalce traditia chineza pentru a-si uni destinul cu al ei. Desi tradate, cele doua femei refuza sa se plece in fata sortii si asteptarilor societatii, luptind cu indirjire pentru a redobindi ceea ce le-a fost luat cu forta: respect, un viitor sigur si, mai presus de toate, dragostea pentru parintii lor, pentru iubitii lor si pentru copiii lor. Intinzindu-se pe mai bine de patruzeci de ani si pe doua continente, Valea Minunilor reinvie lumea de mult pierduta a vechiului Shanghai prin evocarea intrigilor din casele de curtezane si a destinelor strainilor din Concesiunea Internationala.

Deși nu am China la suflet, mi se pare interesantă cartea asta. China de odinioară nu se compară cu China contemporană, știu asta, dar cultura aceea cu dragoni, Feng Shui precum și cu prințese și dinastii mi se pare interesantă. Mai am o carte de genul în bibliotecă, dar tot necitită.


3. Panica de Lauren Oliver


Sinopsis: Un roman despre prietenie, curaj, frici si sperante, de la autoarea bestseller-ului Delirium.
Intr-un oras micut, unde tinerii sufera de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le da sentimentul libertatii, prin probele absurd de periculoase.
Panica incepe ca atatea altele in Carp, un oras mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietatii. Doar pentru ca era vara si nu era nimic de facut. Heather vrea sa participe la Panica, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul si mizele sunt immense. Nu s-a considerat niciodata neinfricata, dar cand gaseste ceva si pe cineva pentru care sa lupte, descopera ca e mai curajoasa decat isi imagina. Lui Dodge nu i-a fost niciodata frica de Panica. Secretul pe care-l pastreaza cu sfintenie il va ajuta sa treaca prin joc. Dar ceea ce nu stie e ca nu este singurul cu secrete. Toata lumea are o miza. Pentru Heather si Lodge jocul aduce aliante noi, revelatii neasteptate si infiriparea primei iubiri. Dar si constientizarea faptului ca, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie.
Pot spune doar că sunt nerăbdătoare să o citesc și sper să nu mă dezamăgească!


4. Diavolul se îmbracă de la Prada de Lauren Weisberger

Sinopsis: Roman ecranizat de David Frankel, cu Meryl Streep si Anne Hathaway in rolurile principale. Andrea Sachs, eroina cartii, o tinara din provincie, proaspata absolventa a uneia dintre marile universitati de pe Coasta de Est, obtine in chip nesperat slujba la care viseaza milioane de fete: asistenta a Mirandei Priestly, editoare de succes a revistei Runway. Desi, la inceput, crede ca a ajuns in raiul celebritatilor, printre pantofi si posete Prada, Armani sau Versace, Andrea isi da repede seama ca sefa ei este… diavolul in persoana. Terorizata de ordinele acesteia tipate prin telefon la orice ora din zi si din noapte, Andrea incepe sa se intrebe daca slujba mult rivnita nu va sfirsi prin a o ucide. In eventualitatea in care va supravietui, Andrea trebuie sa se hotarasca daca merita sa-si vinda sufletul.
Deși pare superficială, cred că e o carte ușoară ce merită citită ca o pauză după cărți lungi cu subiecte greu de digerat. Nu am văzut filmul și nici nu intenționez să o fac prea curând, dar aș risca să citesc cartea.



5. Torturaţi-l pe artist de Joey Goebel


Sinopsis: "Am gasit un barbat care ne dadea speranta. I-am legat mainile si picioarele cu bucati de funii blonde si brunete. L-am torturat pe artist. L-am torturat bine. Si i-am vandut suferinta la Hollywood."
Intr-o America in pana de capodopere, desprinsa parca din filmele lui Tarantino, arta e o marfa pe taraba divertismentului. Salvarea vine din partea lui Vincent Spinetti, cel mai stralucitor elev al Academiei Noua Renastere, o pepiniera de talente care cultiva geniul in solul fertil al suferintei. Pentru a crea, tanarului i se orchestreaza cu cinism o intreaga simfonie a durerii (moartea celor dragi, dependenta de droguri, boala, depresia, pierderea iubirii), iar povestea vietii lui e adunata in paginile -- profetice? -- ale unui roman-avertisment: daca viitorul va arata intocmai ca lumea vazuta de Goebel?

Deși stau departe de romanele în care se vorbește despre artă, acesta mi s-a părut interesant.  Sper doar să merite...




6. Ochiul lui Nefertiti (Furtuni pe Nil, # 1) de Gerald Messadié 

Sinopsis: Ochiul lui Nefertiti dezvaluie adevarul din spatele unei legende poleite cu aur si deschide fascinanta trilogie Furtuni pe Nil pe care Gerald Messadie a consacrat-o unei perioade stralucite si tragice din istoria faraonilor, de la declinul cultului pentru Aton şi pana la succesiunea lui Tutankhamon la tron.
Alaturi de sotul sau, Akhenaton, regina Nefertiti credea in fericire. Pana in ziua in care a aparut Semenkhere. Ca sarpele Apopis, el l-a vrajit pe rege cu prospetimea celor cincisprezece ani ai sai si a devenit favoritul lui. Mai apoi a obtinut titlul de regent, in timp ce regina avea sa fie uitata. Caci pantecele ei, de-acum sterp, nu daduse nastere nici unui mostenitor de parte barbateasca...
Dar Akhenaton porneste in marea calatorie spre Orizontul Indepartat, şi cum adoratul discului solar nu se mai afla printre cei vii, Nefertiti va pune mana pe putere, prin orice mijloace. Iar dacă forta nu se va dovedi de ajuns, ochiul ei malefic va face restul: ii va sili pe preoti, pe generali, chiar si pe propriul sau tata, batranul Ay, sa bea din vinul aspru al maniei sale...
 
Ar fi prima carte pe care aș citi-o despre Egipt. Am aflat de serie de pe blogul Cristinei Boncea. Mi-ar plăcea să o citesc vara, din motive pe care nici eu nu le știu.



7. Orice de Chuck Palahniuk, dar în special Apocalipsa

E unul dintre autorii mei preferați, iar cei care mă urmăresc știu că îl ador. Apocalipsa e continuarea volumului Blestemați (recenzia AICI!). În ultimele luni am cumpărat multe cărți de Chuck Palahniuk cu speranța că le voi citi cândva.
Sinopsis: Apocalipsa (2013), urmatorul roman din trilogia halucinanta despre viata de apoi si sfirsitul lumii ce incepe cu Blestemati, continua povestea lui Madison Spencer, fetita moarta la treisprezece ani si condamnata sa-si petreaca vesnicia in compania unei gasti pestrite de demoni si suflete proscrise. Ratind ora stingerii in noaptea de Halloween, Maddy ramine sa bintuie pe pamint, chinuita de vinovatie din cauza intimplarilor de cosmar ce i-au adus damnarea si urmarita de un vinator de fantome drogat, angajat de parintii ei miliardari. Madison afla cu groaza ca parintii ei au pus bazele unei religii universale pornind de la sfaturi date de ea in gluma de pe lumea cealalta si au construit un continent de un alb imaculat din deseurile aglutinate ce plutesc in Marele Vortex din Pacific. Strinsi cu totii acolo, prozelitii se roaga la Templul lui Madison, in asteptarea sfirsitului lumii, care va veni cu siguranta cind Madlantida cea alba, propulsata de iahturi de lux, va lovi America de Nord si celelalte continente. Damnarea sau mintuirea intregii omeniri par sa atirne numai de micuta Maddy, naucita de vorbele unui Dumnezeu intransigent si de ale unui Diavol deghizat in sofer de taxi, care se pretind amindoi a-i fi creatori.


8. Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald

Marele Gatsby este o explorare a Visului American, asa cum apare acesta intr-o vreme corupta, si, totodata, o incercare de a descoperi granita ascunsa care desparte realitatea de iluzie. Aici, iluziile par mai reale decit realitatea insasi. Intrupate in personajele secundare ale romanului, ele ameninta sa invadeze intregul peisaj. Pe de alta parte, realitatea este intrupata si de catre Gatsby insusi; iar in masura in care se opune iluziilor tangibile, tari, ea apartine spiritului, fiind mai degraba promisiunea decit luarea in posesie a unei viziuni, credinta in posibilitatile vietii, intrezarite, dar niciodata intelese. In America lui Gatsby, realitatea nu este definita in sine. Ea apare lipsita de articulatii si frustrata.”

„Romanul lui Fitzgerald ilustreaza un episod anume din spectacolul civilizatiei americane. Si o face cu ironie, cu patos si cu farmec. Marele Gatsby este povestea captivanta, mistica si stralucitoare a epocii jazzului.”

Am auzit foarte multe lucruri bune spuse de această carte . Nu am văzut filmul și nu cred că o voi face înainte să citesc romanul. Din câte știu sunt puține pagini, deci citirea va fi scurtă și rapidă.


9. Povestea târfelor mele triste de Gabriel Garcia Marquez

Sinopsis: Povestire sau roman scurt, această ultimă creație narativă a neasemuitului Gabriel Garcia Marquez, ,,cel mai mare vrăjitor al Americii Latine”(Augusto Rao Basto), reia într-o viziune aparte, surprinzătoare eterna temă a iubirii, fericit ilustrată de capodopere anterioare- romanele „Un veac de singurătate”, „Despre dragoste și alți demoni” sau povestirea „Urma sângelui tău pe zăpadă”. Căci „Povestea târfelor mele triste” este, așa cum mărturisește protagonistul-autor, „povestea marii mele iubiri”, o prodigioasă incursiune în tainele sentimentului erotic, pe care îl trăiește, pentru prima oară în viață cu adevărat, un bărbat în vârstă de nouăzeci de ani pentru o fată de paisprezece, plasată deci la antipozii ciclului său vital.
Am aflat de acest autor de la profesoara mea de latină, care a spus că cea mai interesantă carte a lui e Povestea târfelor mele triste. După sinopsis pare ceva gen Lolita, dar trăim într-o lume plină de Lolite, acest subiect fiind ultra cunoscut. Îmi place ideea din Lolita, de aceea vreau să citesc și această carte.



10. Ferma Animalelor și 1984 de George Orwell

Ambele ne-au fost recomandate în clasă de către profesoarele de engleză. Dintre cele două, Ferma Animalelor mă atrage mai multe. Anul acesta vreau s-o citesc neapărat și să vorbesc despre ea la engleză cu profesoarele.
Sinopsis Ferma Animalelor: Cînd animalele de la fermă își alungă stăpînul bețiv, toate sînt cuprinse de un zel colectiv. Fiecare muncește peste program, productivitatea crește și, pentru moment, toate gurile sînt sătule. Regulile de aur ale colectivității vor fi înscrise cu litere uriașe pe un hambar: toate animalele sînt egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi în pat, nu-și va ucide semenii. Dar nu va trece mult pînă cînd porcii vor prelua conducerea fermei și se vor bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant al utopiei Ferma Animalelor poate fi înțeles fie și numai din ultima regulă care mai rămîne înscrisă pe hambar: „Toate animalele sînt egale, numai că unele animale sînt mai egale decît altele”.



Cam acesta ar fi mica mea listă. Știu că trebuia să o fac mai devreme, dar nu m-am gândit să fac asta. Deși am zeci de cărți necitite, mă lăcomesc în continuare. În realitate ar fi mai multe cărți pe care mi le voi aminti pe parcurs. Aș mai vrea să continui seria Nemuritor, de Oana Arion, să citesc mai multe cărți istorice și câte ceva din bibliografia școlară, dar nu prea mult.

Până data viitoare, vreau să îmi spuneți în comentarii ce vreți să citiți anul acesta și să îmi țineți pumnii pentru că am mare nevoie de asta! ♥♥♥