miercuri, 28 octombrie 2015

Toți pleacă...

Totul este într-o continuă mișcare - chestia asta e veche, poate chiar antică, am învățat-o încă de când eram mică. Acum sunt mare, sunt conștientă de treaba asta, și așa îmi place, m-am obișnuit cu asta.  Țin minte că aveam o pagină,  Shot in the Dark , unde postam tot ce simțeam. Îmi erau mulți alături, îmi lăsau comentarii drăguțe sau mai puțin drăguțe, dar cel mai important e că îmi erau alături când nimeni nu era prin preajmă.  Acum nu mai sunt activă pe pagină, nu mă mai reprezintă aceea micuță comunitate pe care o creasem, și cum era de așteptat, oamenii aceia au dispărut. Nu mai știu cine sunt, ce pagini mai au sau ce mai fac. Am pierdut legătura de tot cu ei. No problem, a fost o perioadă a vieții mele pe care am depășit-o, iar cum acei oameni au făcut parte din perioada aia,  e normal c-au dispărut și ei. Acesta a fost doar un micuț exemplu, care s-a întâmplat prin 2013 și foarte puțin din 2014. Ceva recent s-a întâmplat chiar anul acesta. Am avut o prietenă, E. Eram ca surorile și sincer, o iubeam mai mult de cât ca  o simplă prietenă.  Și acum chiar nu mă supăr dacă vă gândiți la tâmpenii, pentru că așa a fost, țineam la ea ca la o iubită, lucru care m-a făcut să sufăr mult. Îmi era frică să îi spun mamei, E. cred că și-a dat seama, nu știu cum, dar cred că ea știa.  Îmi era jenă cu ce simțeam pentru că prima persoană pe care am iubit-o ( în sensul că m-aș fi măritat cu ea)  a fost fată. Exact ca mine.  Făceam orice să nu mă mai gândesc la ea, refuzam să o sun sau să ne vedem, deși eram cam greu pentru că eram colege de clasă.  Clasa a opta a trecut, amândouă am intrat la licee diferite și am rărit întâlnirile. Ultima dată am văzut-o de ziua ei pe 7 septembrie, când s-a comportat ca o jigodie cu mine și un prieten de-al nostru. Atunci mi-am dat seama că ea e ca restul, că ea nu v-a rămâne, că v-a pleca din viața mea la un moment dat.  Ceea ce s-a și întâmplat, acum ea nu mai face parte din viața mea, și nu sufăr deloc, chiar mă bucur într-un fel. Am întâlnit persoane noi, dar nimeni n-a fost ca ea.
Totuși, cineva parcă se încăpățânează să rămână în viața mea, un prieten la care țin enorm și pe care pot spune că îl iubesc. Suntem doar prieteni, dar parcă suntem legați într-un fel. El e partea mea extremă, e ca o atenționare când o iau pe un drum greșit. Totuși, sunt curioasă când va pleca și el din viața mea.
Spre final, vreau să zic că asta înseamnă să fi liber. Trecerea timpului înseamnă libertatea. Ar fi foarte nasol dacă am rămâne blocați într-o perioadă a timpului, oricât de mișto ar fi ea. Oamenii vin și pleacă, ești liber să cunoști oameni noi, să încerci lucruri noi . Nu încerca să ți cu dinții lucruri sau oameni care trebuie să plece, pentru că așa doar te închizi singur în cușcă. Ești cât de cât liber, ar trebui să te bucuri de asta!

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Principiul micului pinguin - Recenzie

Sinopsis:



Produs publicat in 2010 de Lider
Data aparitiei: Februarie 2010
Colectia Altele
Traducator: Rodica Grigoriu
Format: 130x200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 160
ISBN: 978-973-629-260-6

Cartea de fata debuteaza cu o povestioara alegorica de ai carei protagonisti – pinguinul Little Boy si foca Big Mouth – se va folosi autorul pentru a-si ilustra principiile dezvoltate. Denis Doucet, psiholog clinician de peste douazeci de ani, se intreaba „Suferim oare de incapacitatea de a ne adapta la mediul nostru si la ceilalti? Poate nu, raspunde el. Poate suntem prizonierii unei logici absurde. Poate ne pierdem timpul adaptandu-ne la ce e in jurul nostru, in loc sa facem ceva ca sa schimbam lucrurile”. In continuare, el expune o serie de remedii in vederea eliminarii relelor cauzate de manipularile exterioare individului.
O lucrare foarte interesanta, inteligent scrisa, la un nivel intelectual elevat, cu o participare plina de umor si de sarcasm a scriitorului. Un indreptar de viata, o invitatie la reflectii asupra mediului ce actioneaza asupra noastra – fiecare dintre noi fiind intr-o masura Little Boy, atras de dobandirea unor bunuri materiale valabile azi, dar care se devalorizeaza maine.

Recenzie:

Am citit cartea aceasta în trei săptămâni. Prima parte - adică povestea lui Little Boy - țin minte că am citit-o într-o oră de sport, mi-a plăcut foarte mult.  Restul cărții cuprinde idei și sfaturi despre sindromul supraadaptării, un sindrom de care nu aveam habar până acum și ,culmea, mulți oameni suferă de el. Cartea nu e una de ficțiune, ci de self help, dar una foarte bună. Nu e lălăită, e la obiect, de aceea e ușor de înțeles. E o carte care pe mine m-a ajutat mult, m-a făcut să îmi dau seama de multe lucruri care merg prost în viața mea și m-a făcut să găsesc soluții simple care mi-au fost întotdeauna la îndemână. Dacă o să citești cartea cap coadă, o să realizezi care este cea mai mare greșeală din viața ta, greșeală  pe care o repeți zilnic - la fel ca alte miliarde de oameni. Lecția principală a cărții e simplă. Nu facem diferența dintre Îmi trebuie, Vreau și Am nevoie, lucru de la care pornesc multe nefericiri.
 Sinceră să fiu, eu cred că autorul s-a referit la Noua Ordine, sau ceva asemănător. Citez din carte: Dacă v-aș cere să trăiți într-un univers lipsit de noimă, unde susul și josul ar fi inversate, unde întunericul ar reprezenta lumina, iar lumina, noaptea, ați accepta să vă petreceți așa toată viața? Aici apare conceptul acela satanic, unde lucrurile sunt inversate, cum ar fi răul e bine, iar binele e rău, deși cred că ați înțeles ideea. De Big Mouth mi-am dat seama din prima la cine se referă, datorită Introducerii, dar prefer să vă las pe voi să descoperiți cine e.  Totuși. Big Mouth, Big Brother. Înțelegeți?
Cartea are un minus. Un mare minus care m-a făcut să închid cartea de nenumărate ori. Cartea este destinată adulților, și prin asta nu mă refer la conținut pornografic, ci la faptul că este adresată adulților.  Doucet vorbește despre job-uri, despre creșterea copiilor, despre partener, nu despre profesori, părinți sau colegi de școală.  De multe ori a trebuit să mă pun în pielea unui adult ca să pot înțelege cartea până la capăt ( ceea ce m-a făcut să îmi dau seama că adulții au o viață grea pentru că așa vor ei să fie ), iar alteori să mă limitez la faptul că sunt doar adolescentă și că multe lucruri de acolo nu au cum să m-i se potrivească.  Totuși, m-a făcut să lupt pentru visele mele și să dau la o parte pretențiile și idealurile ( care, evident, nu au fost ale mele) pe care nu le pot parcurge.

Cu toții suntem mici pinguini care nu știu să se bucure pe deplin de banchiza lor.



Punctaj:

vineri, 16 octombrie 2015

The Coffee Book Tag

Am găsit pe blogul Cărți și Aromă de Cafea acest tag super tare, și cum afară e frig și se bea multă cafea, m-am gândit că ar fi fain să răspund și eu la întrebările astea simpatice.




1.Cafea neagră: O carte în care intri cu greu, dar care dispune de mulți fani.
Căutând-o pe Alaska. Știu că are mulți fani, că e la modă, dar mi-e nu mi-a plăcut. Nu am înțeles-o de la început, nu m-am putut pune în pielea personajului principal, așa că am lăsat-o. John Green nu prea e pe stilul meu.


2.Peppermint mocha: Numește o carte/serie care devine mai populară pe durata verii sau în zile festive.
Acum ceva ani, vara erau la mare căutarea cărțile  pentru tineri  de la editura Leda.  Dar în ziua de azi aș miza pe cărțile de self help, care au mult succes în special în vacanțe. 


3.Ciocolată caldă: Care e cartea preferată din copilărie?
Mica prințesă, de Frances Hodgson Burnett. Am citit-o prin clasa a doua, sau a treia, sau a patra, nu mai știu sigur. Țin minte că a fost prima carte pe care am citit-o cap coadă și care m-a ținut în priză pe tot parcursul acesteia.


 4. 2 shoturi de expresso. O carte care te-a ținut în priză de la început până la final.
nymphette_dark99 de Cristina Nemerovschi. E cartea mea preferată, mi-am pierdut nopțile citind-o, dar a meritat, mi-a plăcut foarte mult. Abia aștept să apară și volumul al doilea!

   5. Starbucks: Numește o carte pe care o vezi pretutindeni
Cel mai des văd cărțile acelea romantice care apar cu diferite ziare/reviste. Le văd pe site-urile de unde cumpăr deseori cărți, în hypermarket-uri, la chioșcurile de ziare, în magazine gen Inmedio, etc.   Deseori îmi fac cu ochiul cărțile acestea, dar eu nu citesc romance.
6.That hipster coffee shop: Oferă-i unui autor român recunoștință. Care este acesta?
Doar unul? Atunci să fie Cristina Boncea. O admir mult pentru curajul pe care îl are, pentru faptul că a publicat la o vârstă așa ,,fragedă'' și pentru cartea pe care a scris-o. Am citit Octopussy în câteva ore, dar mi-a rămas în minte mult timp,  asta datorită câinelui :) .
  7. Oops!Din greșeală am luat cafea decofeinizată: Numește o carte de la care așteptai mai mult.
Dexter, clar. Serialul m-a făcut să am așteptări mult prea mari în legătură cu romanul. Am fost dezamăgită, uneori mă enervam și lăsam cartea din mână, dar într-un final am terminat-o de citit.
  8. Amestecul perfect. Numește o carte care a a fost atât amară cât și dulce, ca într-un final să fie satisfăcătoare.
 Mincinoșii de E. Lockhart.  Sfârșitul face ca toată cartea să merite.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Marina and The Diamonds #happybday2



Biografie:


Pe numele său real, Marina Lambrini Diamandis , născută pe 10 octombrie 1985 este o interpretă compozitoare din Țara Galilor. Cunoscută sub numele de Marina and The Diamonds, Diamandis s-a născut în Brynmawr, dar a fost crescută în apropiere de Pandy.  Când era copil cânta în producții de cor. S-a remarcat în 2009 când a fost plasată pe locul 2 la Sound of 2010, organizat de BBC.

Mama ei este originară din Țara Galilor, iar tatăl său din Grecia. Aceștia au divorțat când Marina avea doar patru ani. Tânăra cântăreață are o soră mai mare, pe nume Lafina Diamandis, care este doctor.  În copilăria sa, a locuit într-o vilă alături de mama și sora sa. Marina își descrie copilăria ca fiind simplă și idilică  precum și liniștită, foarte normală, săracă.

A învățat la  Haberdashers' Monmouth School for Girls  când era mică; Am ales să îmî găsesc talentul acolo...  Eram aceea care întotdeauna lipsea de la cor, dar am avut un profesor de muzică incredibil  care m-a convins că puteam face orice, declara Marina.  Cu toate acestea, s-a simțit batjocorită de celelalte fete de la școală deorece făcea parte dintr-o familie cu venituri mici în comparație cu colegele ei.

La 16 ani s-a mutat în Grecia alături de tatăl ei, ca să se conecteze cu patrimoniul ei și să învețe limba greacă, și să cânte melodii populare cu bunica ei. După ce a luat International Baccalaureate  la St. Catherine's British Embassy School în Atena, Marina s-a mutat doi ani mai târziu înapoi în Ross-on-Wye, Herefordshire, unde a lucrat timp de două luni la o benzinărie ca să câștige suficienți bani încât să se mute în Londra. 

Diamandis a început să scrie cântece la vârsta de 18 ani; s-a mutat la Londra ca să intre într-o școală de dans, dar a abandonat școala respectivă peste 2 luni.  A studiat la University of East London iar anul următor s-a transferat la un curs de compoziție clasică la Middlesex University, dar după două luni a abandonat cursul.

Știind că formația Spice Girls a fost formată de un anunț publicat în revista The Stage, Marina a aplicat pentru diverse audiții enumerate în ziar. Ea a călătorit pentru câteva audiții pe care, din nefericire, le-a eșuat, incluzând oportunități precum coloana sonoră pentru The Lion King .

În 2005 și-a creeat numele de scena Marina and The Diamonds, The Diamonds referindu-se la fanii ei, nu la formație.

Inspirată de Daniel Johnston, Marina a decis să înceapă să își compună propria sa muzică și să numai meargă la audiții. A învățat să cânte singură la pian, și începuse să își înregistreze muzica la un keyboard Argos . Începuse să își producă singură demo-uri folosind programul GarageBand, iar după aceea și-a lansat de una singură melodia Mermaid vs. Sailor prin intermediul contului său de My Space în 2007. A fost abordată de 14 producători muzicali, ia respins pe toți în afară de unul de care considera că nu îi dictează o anumita imagine imaginea.  În octombrie, Diamandis  a semnat un contract cu  679 Recordings ( redenumit dupa aceea  679 Artists), o subdivizie a Warner Music Group.


Melodii preferate:

                                                               1. E.V.O.L
                                     

2. Froot


3. Teen Idle

4. Oh No!


5. Power And Control





Simțeam de mult nevoia să scriu un articol despre Marina, doar prin simplul fapt că ea este Marina. Muzica ei m-a ajutat foarte mult în perioada în care nu eram deloc OK din toate punctele de vedere.  Simțeam că este cineva alături de mine care mă înțelege. Teen Idle, Living Dead, Oh No!, Sex Yeah, Froot sunt piesele mele preferate, nu rezist fără ele.

 Am aflat de Marina acum doi ani, dar nu îmi plăcuse la început. Nu o înțelegeam pe deplin. Ascultasem Primadonna Girl ( văzusem și clipul ) și nu era pe gustul meu, dar numele Marina and The Diamonds îmi rămase întipărit în minte. Acum cinci luni am dat  întâmplător de ea pe You Tube. Piesa era Bubblegum Bitch, îmi plăcuse enorm, e genul de piesă pe care o cataloghez drept de vară . Ritmul alert  alături de versurile dulci care îmî fac poftă de zahăr mi-au rămas în minte, iar la câteva zile după am căutat mai multe piese de-ale Marinei.  Am ascultat Oh No! și Froot, iar după aceea au început să îmî placă și alte piese.

Cu versuri precum If you are not very careful/ Your possessions will possess you 

The wasted years, the wasted Youth/The pretty lies, the ugly truth 

My heart is nuclear/Love is all that I fear, putem spune că muzica Marinei nu este superficială. 
Happy Birthday, Marina Diamandis !!

joi, 8 octombrie 2015

Tipuri de oameni pe care îi URĂSC #1

Pentru că da, urăsc din ce în ce mai multe lucruri. Sunt înconjurată de un mare cancer - de la marile ,,fenomene de pe Facebook până la oamenii care mă înconjoară.   Lumea asta parcă se duce dracu, iar nimeni nu face nimic, majoritatea chiar înrăutățesc situația.

1.  ,,Luptătorii"

Genul acesta de persoane sunt la tot pasul. Pe Facebook, sunt considerate ,, open - minded"  . Sunt împotriva rasismului, homofobiei, xenofobiei ( chiar dacă ăia nu știu ce înseamnă ,,xenofobie ), postează poze anti - bullying , poze cu steagul LGBT, statusuri ,,de încurajare"  , se ceartă cu oricine care spune ceva urât de minorități sau gay. Dar ei în realitate nu sunt așa.  Dacă văd căruța cu țigani pe stradă, o iau pe partea cealaltă, spunându-le că le e frică. Folosesc cuvinte precum gay sau poponar drept jignire. Se închină când văd la TV știri cu sinucigași, au o părere proastă despre rockeri, spunând că sunt sataniști. Sunt ipocriți, își schimbă părerile după cum bate vântul.  Se agită din absolut orice, dar nu fac nimic. Doar se vaită.




2.  ,,Naționaliștii

Persoane mult mai toxice decât cele din prima categorie. Sunt sătulă de astfel de persoane. Ei cred nu cu adevărat ce spun. Spre exemplu, vorbeam cu un tip despre Soluția Finală, era de acord, mă rog, zicea că urăște țiganii și toate categoriile de minoritățile. Cum credeam că e un tip de treabă, mi-am lăsat imaginația să se joace, și i-am enumerat cele mai sadice metode de a omorî oameni în masă. Concluzia discuției, spusă de el, a fost ,, Nu toți țiganii sunt la fel. Uni chiar sunt de treabă, să ști.Să mori tu că așa e? Dacă  te lauzi că ești nazist și  spui că vrei să omori toate minoritățile, nu spune că ,, Nu toți sunt la fel” , riști să te faci de căcat. 
Cred că tot la categoria asta intră și ăia care își iubesc țara, dar visează la ,, Țările Calde”, oricum, mulți intră în categoria asta, deci, mi-ar lua muuult să-i enumăr pe toți și chiar nu merită.


3. Ăia cărora le pasă


Deși nu dau doi bani pe nimic. Se prefac doar ca să atragă atenția sau simpatia celorlalți. Vă spun sincer, clasa mea e full de așa ceva. De fapt, aș putea zice că lumea e plină de așa ceva. Urăsc falsitatea, o detest, oamenii falși mă fac să vomit. Spun ceva, dar de fapt gândesc altceva și într-un final fac cu totul altceva decât ceea ce spun sau gândesc. Nu pot înțelege oamenii de genul acesta. De ce să fi tu până la capăt și să fi autentic în tot ce faci și spui când poți să te prefaci, să te minți singur doar ca să atragi simpatia unor persoane pe care nu dai doi bani? Get a life, idiots, or rent one!



4.  Fashion Friends

Sincer vă spun, nu sunt genul care cumpără haine. Am câteva tricouri cu trupe, pantaloni negri, ceva pulovere și bocancii pe care îi port zilnic.  Urăsc să cumpăr haine, dar în schimb ador să cumpăr cărți. E mult mai mișto senzația de ,, abia aștept să îmi vină cărțiledecât ,, abia aștept să văd dacă le place prietenilor noua mea bluză”.  Nu mă iau de cei cărora le place să se îmbrace și să asorteze și bla bla. Nu. Vreau să spun că urăsc moda din ziua de azi și pe cei care o urmează. Nu ești frumoasă dacă te machezi excesiv și îți dai cu fond de ten în așa fel încât să arăți ca o maimuță cu rahat pe față. Nu ești șmecher dacă porți pantaloni d-ăia cu turul lăsat, pe bune acum, pantalonii ăia arată de parca ai avea pampersul plin de căcat.  Nu ești cu nimic mai frumoasă dacă mergi cu copitele în picioare, adică pantofii ăia ortopedici care încearcă să imite genul sneaker.  Nu te va plăcea nimeni mai mult dacă porți tricou cu trupe precum Nirvana, Metallica, AC/DC,  dar tu nici măcar nu știai că denumirile astea sunt trupe rock.  Ești chiar urâtă cu sprâncenele pensate excesiv sau cu sprâncenele tatuate ( părul acela e acolo cu rolul de a-ți proteja ochiul ) . Ca băiat/bărbat ești chiar urât cu codiță, și mă refer la tipii care au părul scurt dar care își lasă ceva păr ca să își facă coada aia mică și urâtă. Fi-ți naturali, nu mai urmați așa zisa moda care este un mare căcat și un mare FUCK YOU la adresa originalității.


5. ,, Și eu ascult...


-  Asculți rock/metal?
- Da, normal.
- Ce trupe îți plac?
- Nu știu, nu îmi vine acum.
- Haide, trebuie să ai o trupă care ți-a rămas în minte.
- Chiar nu îmi vine acum. Spune tu.
- Păi, mie îmi place la nebunie Halestorm.
- Halestorm, și eu ascult.
- Super, ce melodii îți plac de la ei?
- Nu știu, nu îmi vine acum. Zi tu!
- Jump the gun, I miss the misery, Daughter of darkness, Amen, Apocalyptic, I like it heavy și mai multe.
- Oh, și mie tot astea îmi plac. Ce coincidență.

Când individul respectiv ascultă muzică :

- Ce asculți?  Dă și mie o cască.
♪♫♩ Stinge lumina, arată-mi calea / Pune mâna pe mine, simte chemarea ♪♫♩
- Iac, parcă ascultai metal.
- Eh.

Ok, nu ne luăm de gusturile omului, dar măcar recunoaște ce asculți. Dacă asculți Ruby recunoaște-o, nu mai spune că asculți ce ascult eu doar așa, ca să faci impresie bună.  Valabil și pentru citit, vizonat de filme/ seriale.


Ca și concluzie, vreau să spun că nu am nimic cu nimeni. Poți să fi prost, comunist, nazist, gay, ce vrei tu. Eu am o problemă cu oamenii falși. Îi urăsc, nu ști cum să-i apuci, cum să te comporți cu ei pentru că tu de fapt nu ști nimic despre ei.

Data viitoare, vă promit un articol mai optimist, ura în exces duce la diabet și ulcer.


duminică, 4 octombrie 2015

Cancer #1

 
Făceam o copertă și mă întrebam dacă eu chiar o să scriu vreodată romanul ălă.  Ce-i drept, din perspectiva mea, nu e foarte greu de scris. Baza lui sunt conspirațiile, lucru la care mă pricep cel mai bine. Mă gândeam, în cazul în care îl voi scrie, ce fel de succes va avea pe Wattpad? Glumesc. Știu că nu ar avea succes. Pe Wattpad dacă nu scrii fan fic-uri sau content-uri pornografice nu te bagă nimeni în seamă. De chestia asta mi-am dat seama acum destul de mult timp, când scriam Imn Național. Mă întreb, ce e în neregulă cu noua generație de pe Wattpad, cancerul ăsta nu a existat de la început, astea au început după ce a luat amploare fenomenul Fifty Shades. Ok, să nu înțelegeți greșit, nu am o problemă cu filmul, sau cu romanele, sau cu fanii sau cu cine mai vreți voi. Nu o să înjur autoarea, pentru că nu e cazul. Autoarea a scris cărțile pentru publicul adult, nu pentru adolescenți. Nu e vina ei că romanul e citit de cine nu trebuie.
Sincer, am citit primul roman și am fost și la film. Nu e cine știe ce, nici cărțile nu m-i s-au părut un big thing. Tipul e clar un psihopat, iar fata sigur suferă de vreun sindrom care îi afectează mansarda. Pe bune acum, ție ca femeie chiar ți-ar plăcea să fi umilită, bătută, controlată, urmărită, rănită ( și fizic, și emoțional ) de un bărbat? Ți-e ți-ar plăcea să trăiești precum Anastasia doar pentru un tip care arată bine și are ceva bani în cont? Mie una nu. Nu e nu, iar Fifty Shades promovează chiar opusul, nu chiar violul, ci un poate, dacă ești bogat, arăți bine și îmi iei chesti scumpe.
Cartea asta mai bine s-ar fi numit 50 Shades of Murders,  și în loc de un Christian care chinuia femei pentru că avea traume din copilărie să fi fost un Christian care ucidea femei pentru că avea traume din copilărie, dar așa cartea nu ar m-ai fi făcut banii pe care îi face la ora actuală.  Fifty Shades e un fel de combinație dintre American Psycho și Dexter, numai că partea sexuală e dusă la extrem și nu există crime.
Acum pe bune, citiți toate cărțile, uitați-vă la toate filmele, dar nu mai plângeți că vreți un Christian al vostru sau o relație precum cea din Fifty Shades pentru că nu e ok deloc. Nu cred că vreți să fiți umilite și bătute, nu-i așa?!

joi, 1 octombrie 2015

Porcelain Black #happybday1

În primul rând vreau să dedic acest articol unei persoane foarte importante pentru mine, Vlad Dăianu, cel de la care am auzit, pentru prima dată, de Porcelain Black.

* știu că nu mulți ați auzit de artista despre care voi vorbi în acest articol, dar mereu e momentul potrivit să asculți ceva nou *

Pe numele său real, Alaina Marie Beaton, e o cântăreață, model și compozitoare americană.  La vârsta de 18 ani, a semnat cu Virgin Records și și-a început cariera solo sub numele de Porcelain and the Tramps . Cu toate acestea, Porcelain și casa de discuri nu au fost de acord cu muzica înregistrată. Muzica înregistrată a postat-o pe contul ei de Myspace, rockcitynosebleed ( v-am dat linkul contului său, dar cred că muzica a fost ștersă ulterior pentru că nu merge, oricum, incercați),  unde a fost ascultată de milioane de oameni.  După 3 ani de încercări eșuate de a scăpa de contractul cu Virgin, Porcelain a semnat cu 2101 Records  ( imprint al RedOne ). Pe la sfârșitul anului 2009, a început să înregistreze albumul ei de debut, Mannequin Factory.  După multe probleme interne dintre ea și casa de discuri, artista a anunțat că parteneriatul dintre ea și RedOne e pe sfârșite. Mannequin Factory nu a fost lansat niciodată.

A apărut în multe videoclipuri muzicale, cum ar fi Get Away with Murder ( Jeffree Star ), Hell Yeah! ( Midnight Red ), Flight from Paris, ( Bobby Newberry ) , etc.
Ca și compozitoare, a scris cântecele  Lunacy Fringe ( The Used ), Save You Tonight ( One Direction ), melodia How Do You Love Someone ( care trebuia să fie pe albumul Mannequin Factory, dar cum acesta nu s-a mai lansat, i-a cedat piesa lui Ashley Tisdale), etc.  Melodia cântată de Porcelain Black AICI.

Melodiile lansate oficial sunt :

                                      1. This Is What Rock N Roll Looks Like ft. Lil Wayne


2. Naughty Naughty


                                                         3. One Woman Army



Informațiile sunt luate de pe wikipedia.org .


Eu o ador pe Porcelain, deși nu o ascult de mult timp. Are o voce bună și piesele ei sunt super, păcat că nu sunt lansate. Mannequin Factory îl puteți găsi doar pe torent, pe Itunes nu sunt decat piesele lansate oficial și câteva remixuri. Recomand piesele Pretty Little Psycho, Teeny Booper Crack Whore ( melodia asta o găsiți doar pe torent, nu e nicăieri pe YouTube ), Curiosity  și, preferata mea, Swallow My Bullet.
Recomand canalul Porcelain Black, dacă sunteți fani sau dacă vreți să ascultați câteva dintre piesele ei.
HAPPY BIRTHDAY, PORCELAIN BLACK !!!