sâmbătă, 5 decembrie 2015

Zona Zero - Recenzie

Lovită de un virus necunoscut, omenirea se află în pragul extincției. Paraziții, cei atinși de boală, sunt ei înșiși cea mai mare primejdie față de puținii care au reușit să supraviețuiască. Iar lupta este aprigă. Pentru Elena, pierderea soțului la atât de scurt timp după ce s-a căsătorit din dragoste a însemnat punctul de pornire pentru o transformare care ar fi părut fără închipuire până atunci: salvarea grupului pe care va ajunge să îl conducă refugiată într-unul dintre ultimele bastioane ale umanității presupune sacrificii extreme și o voință de fier dincolo de limitele de care credea că nu este capabilă să treacă. Întâlnirea cu doi frați, tânărul Vlad și adolescenta Vanessa, va fi punctul de cotitură înspre decizia ultimă. Pe cine mai poate salva? Ce forță îi poate da dreptul să se joace cu vieți inocente? Poate să își regăsească sentimentele de iubire în pofida apocalipsei care pare să fi distrus totul în calea ei? Care este soluția pentru Zona Zero?
Răspunsul este un roman în același ritm alert și imprevizibil cu care Lavinia Călina ne-a obișnuit din primele sale cărți. Aventura vieții și a morții este doar un pretext pentru o poveste care te va zdruncina din temelii și care te va captiva pe de-a întregul.
Lupta pentru supraviețuire a început!

Recenzie:

Am văzut că această carte a fost comparată de unii cu The walking Dead, dar eu nu o să fac asta pentru că nu urmăresc serialul și pentru că acesta este genul de roman pe care nu pot să îl compar cu altceva.
În primul rând, mie m-i s-a părut că romanul se potrivește foarte bine cu albumul Into The Wild Life de la Halestorm. Unele capitole le-am citit cu căștile date la maxim pe Apocalyptic sau I am the Fire.  A fost o senzația foarte mișto când am aflat că muzica formației mele preferate se potrivește cu o carte care îmi place foarte mult.
Începutul e cam lacrimogen, mi-a părut rău pentru Elena, dar cred că până la urmă pierderea cuiva drag a fost un lucru bun pentru ea deoarece a făcut-o mai puternică, mai tare și  i-a dat dorința de a supraviețui. Ea a fost personajul meu preferat din Zona Zero.  Elena e curajoasă, e puternică și are o personalitate complexă.
Deși romanul e povestit la persoana a treia, gândurile și sentimentele personajelor sunt foarte bine transmise cititorului. Nu m-am simțit deloc pe dinafară când am citit cartea, ba din contră, am simțit că sunt acolo și că încerc să supraviețuiesc paraziților.
Mi-a plăcut că romanul nu a fost o ,,ciorbă" de idei și perspective. Nu e narat de nu-știu-câte personaje, nu sunt idei care nu sunt duse până la capăt și nu se face abuz de cuvântul ,,zombie" sau de idei clișeice americane.
Acțiunea are loc în România, ceea ce face romanul mult mai ușor de citit. Eu una citesc cu mai multă plăcere un roman în care acțiunea se petrece în România deoarece îmi e mult mai ușor să îmi imaginez locurile și oamenii din carte.
Când am citit sfârșitul eram la școală, în clasă.  Nu mă așteptam ca romanul să aibă un asemenea sfârșit. Credeam că se va termina cu bine, că toți vor fi OK și că toate o să fie bune, dar n-a fost așa. Nu mă așteptam la asta din partea Elenei. După ce am terminat cartea m-am dus la baie, ca să pot plânge în voie. Nu mă așteptam la un asemenea sfârșit.
Nu mi-a plăcut că nu am aflat cu exactitate ce era cu virusul și cu Zona Zero, deși cred că inspirația Laviniei  a fost, printre altele, criza refugiaților. Se spune la un moment dat ceva de refugiați și migrația în Europa.
După mine, cred că romanul face referire la Noua Ordine Mondială, iar paraziții sunt de fapt oamenii care stau pur și simplu și nu le pasă de ce se întâmplă în jurul lor, iar cei vinovați de asta sunt membrii Ocultei Mondiale care spală creierele oamenilor cu ajutorul mass mediei. Dar aceasta este doar o teorie, nu e neapărat adevărată.

Punctaj:


luni, 30 noiembrie 2015

Castelul de sticlă - Recenzie

 
Sinopsis:


Produs publicat in 2015 de Art
Data aparitiei: Iulie 2015
Colectia YoungArt
Traducator: Lorena Lupu
Tip coperta: Cartonata
Numar pagini: 374
ISBN: 978-606-93949-1-6


Castelul de sticla este povestea adevarata si tulburatoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber si traiul neingradit de reguli inutile sunt mai presus decat confortul unui camin tipic. Sotii Walls isi cresc cei patru copii invatandu-i sa nu se teama de nimic, sa gandeasca liber, sa fie independenti, dar toate acestea vin cu pretul unei vieti de nomazi, al absentei unei case decente si, de multe ori, al lipsei mancarii si hainelor. Rex Walls, tatal, un tip carismatic, de o extraordinara inteligenta, ii invata pe copii istorie, fizica, vaneaza demoni impreuna cu ei pentru a-i face sa-si depaseasca temerile, le daruieste stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reuseste sa le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, isi povesteste copilaria intr-o carte unica, de un umor extraordinar, dar si de o profunzime emotionanta.
Ceea ce face aceasta carte atat de speciala, devenita bestseller in numeroase tari, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obisnuit le-ar ascunde poate, din jena, ci faptul ca face asta cu tandrete si dragoste fata de familia sa, incercand mai degraba sa-si inteleaga parintii decat sa-i judece.

Recenzie:

Am citit cartea aceasta în câteva zile. M-a fascinat și plictisit în același timp.  Familia Walls e greu de înțeles pentru unii, dar dacă stai să te gândești că acțiunea are loc prin anii '60- '70 ( atunci când Jeannette era mică) îți poți da seama că nu erau chiar atât de neobișnuiți. Oamenii aveau o mentalitate diferită atunci.
 Povestea cărții te retrimite la perioada copilăriei, chiar dacă nu te regăsești total în amintirile autoarei.  În carte este vorba despre copilărie și despre perioada când devenim adulți. Începutul cărții e ludic, inocent, frumos, dar în cazul în care continui lectura îți vei da seama că inocența dispare încet, grija zilei de mâine luându-i locul. Cartea e frumoasă la început pentru că J. era mică, vedea lumea altfel, dar pe măsură ce crește vede realitatea așa cum e, grea.
E o lectură ușoară, nu trebuie să îți bați capul cu ea, dar te va face să te gândești la copilărie și să fi mulțumit cu ce ai.
După ce am terminat cartea, am simțit nevoia să o iau pe mama în brațe pentru că nu e ca mama lui J.  Mama ei nu face sacrificii pentru familie, nu muncește ca să le asigure copiilor un trai decent și e egoistă și leneșă. Poate că asta e doar opinia mea, dar nu pot înțelege o astfel de mamă.
Cartea te va ajuta să înțelegi mai bine America în aceea perioadă. Nu mi-a venit să cred cât de diferite erau toate atunci, cel puțin la capitolul economie.
Cartea e frumoasă, dar nu pot să îi dau un punctaj prea mare pentru că e cam plictisitoare la anumite pasaje. Cu toate astea, aș vrea să citesc și alte cărți scrise de Jeannette Walls.

Punctaj:




vineri, 27 noiembrie 2015

All the Boys Love Mandy Lane - Recenzie

Orfana Mandy Lande este o frumoasă adolescentă virgină şi pură crescută de mătuşa ei, dorită de colegii de şcoală şi o prietenă apropiată a unui băiat care este marginalizat de ceilalţi pe nume Emmet. După moartea unui coleg de liceu la o petrecere, Mandy se împrieteneşte cu Chloe, Marlin, Red, Bird şi Jake. Red îi invită pe toţi la o fermă izolată ce aparţine familiei sale şi toţi băieţii se gândesc care va fi primul ce o va convinge pe Mandy să se culce cu el. Ei fac repede rost de băutură şi droguri. În mijlocul nopţii, un străin cu cagulă începe să-i atace pe toţi pornind o serie de crime terifiante.

Notă IMDb: 5,6






Recenzie :

Uitându-mă la filmul acesta, mă gândeam la ceea ce puteam face în loc să mă uit la el. Nu e nimic, dar absolut nimic de groază la el. La început pare misterios, dar îți poți da seama din prima ce urmează să se întâmple acolo.  Fazele sângeroase sunt puține, partea cea mai ,,dură" e la sfârșit când apar în cadru hoiturile alea împuțite de vacă, în rest mai nimic, sau cel puțin mie nu mi-a satisfăcut nevoia de a vedea un film ca lumea.
Filmul are o tentă horror, probabil că s-a încercat a fi horror, dar nu s-a reușit.  Filmul e mai degrabă penibil decât horror.

 
Personajul principal este Mandy Lane, o fată cuminte și cam ciudățică. Mi-a plăcut de ea, dar la finalul filmului nu am putut să o înțeleg, de fapt cred că finalul nu am putut să îl înțeleg. Mandy e frumoasă, toți băieții o vor, dar aceasta nu pare interesată. E un personaj complex, măcar la acest capitol producătorii filmului nu au dat-o în bară.  Cred că ea e singurul motiv pentru care am urmărit filmul până la capăt.
Filmul mai are și câteva secvențe amuzante, care dau în penibil, dar acestea creează un oarecare farmec filmului
Mie filmul m-i s-a părut cam idiot, dar dacă nu ești obișnuit cu acest gen, s-ar putea să îți placă.
 
 
Punctaj :
 
 

marți, 24 noiembrie 2015

Vicky, nu Victoria - Recenzie

Sinopsis :

Produs publicat in 2015 de Herg Benet
Data aparitiei: Octombrie 2015
Colectia Cartile Arven
Format: 130x200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 336
ISBN: 978-606-763-017-6

Am 13 ani si 6 luni si fac in continuare sex pentru ca e fun. Am trei iubiti interzisi, o prietena foarte buna, un sfert de caine, cateva jointuri in rucsac. Imi plac bocancii si tricourile negre cu cranii. Duc o viata aproape normala, ca orice eleva de clasa a saptea. Ma mai cert uneori cu mama si fug cam des de acasa.
A, da, si fratele meu tocmai a dat foc scolii.
Ma cheama Vicky. Ai grija sa nu imi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.



 

Recenzie :

Am citit cartea aceasta în câteva zile. Mi-a plăcut mult, cu greu  o lăsam din mână ca să fac altceva.  Vicky e deosebită, te face să o adori din prima. Totuși, cartea nu este pentru oricine. Dacă o subestimezi pe Vicky pentru că are 13 ani, sau dacă încă nu ești pregătit pentru chestii mai wild, atunci clar cartea nu e pentru tine. Vicky e mult mai matură și inteligentă decât mulți oameni ,,mari".
Vicky, nu Victoria e diferită față de prima carte, nymphette_dark 99. În acest volum, aflăm că Vicky are sentimente, aflăm că ea face ce simte, în prima carte dădea impresia că făcea totul pentru distracție, dar n-a fost așa.
Vicky îmi e ca o veche prietenă pe care în sfârșit am regăsit-o. Nu credeam că mă voi atașa vreodată așa mult de un personaj.
Cartea asta cred că a fost menită să  distrugă bula de confort și liniște în care ne aflăm. Vicky ne învață despre oameni și despre obiceiurile și frustrările lor inutile. Oamenii parcă nu mai sunt oameni, sunt roboței meniți să facă mecanic aceleași lucruri dictate de societate. Omul uită să simtă, să trăiască. să facă lucruri importante pentru el. Să arunci cu prejudecă în stânga și în dreapta nu e un lucru bun, nu te face cu nimic mai special.
Vicky nu te învață să te droghezi, sau să nu mai asculți de părinți sau să faci sex.  Îmi pare rău pentru oamenii care cred asta.  Eu chiar aș vrea să existe fata asta și să am ocazia să o întâlnesc.
Spre final, vreau să spun că această carte chiar merită. Sunt fragmente care te vor face să râzi până leșini, sau care te vor pune serios pe gânduri. Vicky e un mare FUCK YOU la adresa societății și a principiilor de mult demodate.  Vicky, nu Victoria este acel gen de carte pe care trebuie să o (re)citești când simți că te-ai pierdut și că nimic nu mai are sens. Te va ajuta, îți promit!


Punctaj:

vineri, 20 noiembrie 2015

Natașele. Noua rețea mondială a comerțului sexual - Recenzie

Sinopsis:


Produs publicat in 2011 de Humanitas
Data aparitiei: Martie 2011
Traducator: Mihaela Sima Dubois
Format: 130x200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 268
ISBN: 978-973-50-2745-2


Natasele sunt cele mai cautate marfuri pe care Europa de Est le-a exportat dupa caderea Cortinei de Fier si nu sunt neaparat rusoaice. Amatorii de delicii exotice le pot gasi in toata lumea. Nimeni nu face distinctia dintre ele si femeile care au ales sa practice prostitutia. Se aseamana, umbla la fel de provocator imbracate, sunt la fel de aspru judecate. Insa nimeni nu stie sau nimanui nu-i pasa ca ele sunt victimele unor retele de traficanti care le ademenesc cu promisiunea ca in strainatate vor lucra ca dansatoare sau cameriste. Odata plecate de acasa, descopera realitatea inspaimantatoare: agresiuni, violuri, abuzuri din partea unor proxeneti lacomi care vor sa-si recupereze inzecit banii cu care le-au cumparat, indiferenta si complezenta din partea clientilor si a politistilor corupti. Victor Malarek, ziarist de investigatie, a mers pe firul acestor retele care au reinventat sclavia si a scris o carte in care descoperim ca printre „Natase" se afla multe femei traficate din Romania, iar printre cei care ar trebui sa le scoata din ghearele proxenetilor se afla politisti si oficiali corupti.


 

Recenzie :
Cartea aceasta mi-a deschis ochii. Nu știam nimic despre prostituție sau despre traficul de persoane și crimă organizată.  Precum filmul Megan is Missing, cartea aceasta are un rol educativ major, m-a făcut să fiu mai prudentă.
Pe parcursul cărții, în special când citeam pasajele despre România,  simțeam că și eu puteam fi acolo. O parte dintre femeile traficate sunt  din România,  precum și din Rusia, Ucraina, Moldova sau Bulgaria.  Situația e dramatică, iar acum că rețelele de socializare sunt foarte populare, traficanților le este mult mai ușor să își ademenească victimele.
Dacă ai mintea deschisă și vrei să ști pe ce lume trăiești, cartea aceasta te va face să înțelegi multe, iar dacă ești la polul opus, atunci îmi pare rău pentru tine.
Este o carte care m-a marcat, care m-a făcut să îmi pese mai mult de ceea ce e în jurul și să nu mai am prejudecăți dure la adresa fetelor/femeilor care lucrează în acest domeniu.
Pe la ultimele două capitole, conținutul cărții te scârbește. Nu din cauză că ar avea scene deochiate ( pentru că nu are) ci pentru că Malarek prezintă niște cazuri în care cei care ar trebui să apare drepturile omului sunt băgați în treaba asta. Ți se face greață când te gândești ce pot face unii oameni pentru bani, dar mai rău e atunci când te gândești că cei care ar trebui să facă ceva ( cum ar fi președinți sau guvernatori) se joacă de-a diplomația și doar își văd interesele.
Este o carte despre care nu prea poți vorbi, dar dacă o citești înțelegi altfel lucrurile.


Te-ai gândit vreodată că unele fete nu mai ajung niciodată acasă  ?


Punctaj:


sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Jennifer's Body - Recenzie


Jennifer Check ( Megan Fox ) este o majoreta frumoasa si sexy, careia colegii de liceu dintr-un mic oras din Minnesota nu i-au rezistat niciodata. Atunci cand adolescenta plina de farmec este blestemata de o formatie rock care il venereaza pe Satana si este condusa de catre vocalistul Nikolai Wolf, devine posedata de un spirit malefic si se transforma intr-o criminala dornica sa consume carne umana. Colegii de clasa ai lui Jennifer sunt macelariti unul cate unul de catre seducatoarea insetata de sange, care se supune orbeste demonului ce a pus stapanire pe corpul ei. Needy Lesnicky (Amanda Seyfried) – prietena timida, tocilara si nepopulara a lui Jennifer Check – isi da seama ca trebuie sa o salveze pe fata de blestem sau sa o ucida pentru a pune capat crimelor petrecute in liceu. Dupa ce o omoara pe Jennifer, Needy evadeaza dintr-un centru corectional pentru minori si porneste in cautarea lui Nikolai Wolf, liderul rockerilor satanisti care fusesera responsabili de transformarea prietenei sale.

Recenzie:

M-am uitat la acest film doar pentru Megan Fox și Amanda Seyfried.  E interesant, dar nu e cine știe ce. Mi-ar fi plăcut să se pună accent mai mult pe partea paranormală decât pe omoruri, șoc și groază. Cel mai mult mi-a plăcut la acest film umorul - are un umor negru spumos, care pe mine mă atrage foarte mult.  Mi-a plăcut mai mult Jennifer , e mai mișto, e îndrăzneață și e bună, plus că Megan Fox o joacă foarte bine. Filmul m-i s-a părut ușor, nu sunt scene violente sau sadice în exces, dar dacă nu ești obișnuit cu filmele de groază, s-ar putea să te speri la acest film și să îl supraevaluezi, sau din contră.
Un lucru interesant m-i s-a părut formația aceea ciudată de rock. Nu se dau foarte multe detalii, ceea ce face lucrurile mult mai interesante, dar rockerii aceia nu erau sataniști pe bune, doar voiau să se îmbogățească, așa că au apelat la un ritual satanic, ci anume -sacrificarea unei virgine ( care nu prea era virgină).
Filmul are și faze mai deep, cum ar fi comportamentul oamenilor după ce un bar din orașul lor a luat foc și doi adolescenți au fost uciși. Sentimentele lui Needy te vor face să înțelegi altfel lucrurile, pentru că reflectă foarte bine realitatea. Nepăsarea oamenilor,  groaza colectivă care trece imediat și dramele care sunt pentru unii doar subiecte de consum sunt lucruri reale, iar filmul a ochit foarte bine asta. Din această perspectivă filmul pare real, dar e totuși o ficțiune.
Este un film interesant cu care nu trebuie să îți bați capul. Poți să dau skip la unele secvențe, pentru că nu pierzi nimic și după ce l-ai văzut poți să îl uiți, nu e mare pierdere.

Punctaj:




Trailer:



     

luni, 9 noiembrie 2015

Vara primei iubiri - Recenzie

Sinopsis:

Produs publicat in 2013 de Orizonturi
Data aparitiei: Septembrie 2013
Colectia Romane celebre
Tip coperta: Brosata


Aceasta carte face parte din colectia Romane celebre a editurii Orizonturi.
Cartea cunoscutei scriitoare americane Edith Wharton surprinde perfect esenta unei veri stralucitoare, plina de vise tineresti si de perspective amagitoare.
Charity, eroina romanuiui, este nemultumita de conditiile oferite de oraselul in care traieste, cu atat mai mult cu cat tutorele sau, ramas vaduv, pare condus de un instinct carnal in relatia cu ea.
Intr-o zi de vara, cunoaste un tanar atragator si viata ii pare brusc mai interesanta.
Acesta o cucereste si Charity va avea parte de prima sa vara de bucurie. O bucurie efemera, transformata in tragedie atunci cand afla ca in tot acest timp, iubitul al carui copil il poarta, era logodit cu altcineva, la care se intoarce.
Optiunile sale sunt putine si niciuna nu pare sa o atraga. Ar putea reveni la locurile din care a plecat la varsta de cinci ani, unde greutatile sunt de neimaginat sau ar hotari sa faca un avort. Ar mai fi si posibilitatea acceptarii unui compromis - cererea tutorelui sau de a se casatori cu ea. Este greu sa hotarasti cand totul pare pierdut. Charity trebuie sa infrunte urmarile iubirii sale de o vara si sa priveasca in fata realitatea. Va gasi, oare, puterea de a trece cu bine peste aceste incercari sau se va lasa prada resemnarii?
O poveste induiosatoare, o lectura de neuitat.




Recenzie:

Am cumpărat această carte de pe Libris mai demult alături de Mara, cărțile le-am primit alături de un semn de carte.  Nu credeam că o să o citesc, credeam că e o telenovelă siropoasă, dar, spre marea mea surprindere, nu e. Cartea aceasta este artă, nu se compară cu nimic din ce am citit până acum. Nu e indecentă, nu e lălăită la extrem și nu e deloc prost scrisă. Prezența figurilor de stil se face remarcată încă de la început. Totul e descris într-un mod artistic, mai că mă face și pe mine să îmi doresc să mă aflu acolo. Deși e scrisă la persoana a treia, cartea nu duce lipsă de emoțiile și gândurile personajului principal. Când citeam cartea, simțeam că eu sunt Charity și că povestea ei îmi aparține mie. Peisajele sunt uimitoare, uneori aveam senzația că citesc cartea doar pentru peisajele montane și pentru frumusețea locurilor. Acțiunea se petrece înainte de primul război mondial ( asta reiese din carte, nu e sigur), într-o localitate apropiată de munte numită North Dormer din Noua Anglie. Nu o să îți dai seama de asta de la început, eu am aflat după ce am căutat informați despre autoare, care s-a stins din viață în anul 1937.
Ideea cărții e puțin clișeică, sunt probabil sute de cărți cu aceeași temă, dar cartea aceasta merită.  Baza acțiunii nu e iubirea de vară, ci inocența și frumusețea unei relații dintre doi oameni care se iubesc, chiar dacă ei nu rămân împreună.
Cartea merită citită, în special dacă te-ai săturat de romanele romance care au apărut acum și tema principală e sexul, adulterul sau mai știu eu ce.  Nu e o carte de scandal, e o carte frumoasă care atrage prin imagini vizuale spectaculoase, figuri de stil alese perfect și narațiune amplă. O vei adora din prima pe Charity. Ea e oarecum naivă, nu cunoaște lumea din afara satului ei, dar în lumea ei e stăpână pe situație. Știe cum sunt oamenii din satul ei, știe locurile. Rareori întâlnești un personaj ca ea. Recomand romanul pentru stările prin care te face să treci și pentru cartea ca întreg, până la urmă.  Mie una mi-a plăcut mult această carte încât abia aștept să citesc și alte cărți scrise de Edith Wharton.

Cu toții ne îndrăgostim la un moment dat....


Punctaj:


sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Lorde ( Ella Marija Lani Yelich-O'Connor ) #happybday3

Înainte să încep, vreau să dedic acest articol Ellei, doar prin simplul fapt că are același nume cu artista despre care voi vorbi în acest articol. Să începem!

Biografie pe scurt :

Ella Marija Lani Yelich-O'Connor, cunoscută sub numele de Lorde, este o cântăreață și compozitoare din Noua Zeelandă, născută pe 7 noiembrie 1996. S-a născut în Takapuna, dar a fost crescută în Devenport, Auckland.  De mică i-a plăcut muzica, iar în adolescență a semnat cu Universal Music Group.  A debutat în 2013, odată cu lansarea discului single Royals și a albumului de studia Pure Heroine. Materialele sale discografice au fost intens apreciate atât de public, cât și de critica de specialitate, și s-au bucurat de succes în teritoriile anglofone. Revista Time a inclus-o pe interpretă pe lista celor mai influenți adolescenți ai anului 2013,iar Academia Națională a Artelor și Științelor de Înregistrări din SUA i-a oferit patru nominalizări la premiile Grammy. 
Tot în 2013, single-ul  Royals a devenit un hit internațional, făcând-o pe Lorde cea mai tânără persoană care s-a aflat pe locul întâi în  topul american Billboard Hot 100 .

sursa: wikipedia.org 

Facts :

 1.  Cântă pe coloana sonoră a filmului The Hunger Games: Mockingjay Part 1. Melodia se numește Yellow Flicker Beat și e mai mult decât uimitoare.

2.  A fost parodiată în animația South Park.

3. Lucrează la un nou album, care ar trebui să fie scos la sfârșitul acestui an.

4. A fost nominalizată la Globurile de aur 2015 la categoria Best Original Song, alături de Lana Del Rey.

5. Își scrie singură cântecele.

6. E bună prietenă cu Taylor Swift.

7.  Tumblr-ul ei personal este  http://lordemusic.tumblr.com/

8.  Miley Cyrus a fost actrița ei preferată, pe vremea când aceasta juca în Hannah Montana.

9.  E o feministă convinsă.

10. Îi place să citească.

11. Mama ei este poetă.

12.  În școală i se spunea Casper sau Dusty.

13. Are rădăcini croate și irlandeze.

14. E o mare fană a cântăreței Robyn.


Eu una, eu o ador pe Lorde. Muzica ei mă inspiră în orice fac, în special în scris.  E un adevărat geniu muzical. O urmăresc pe Tumblr, pe Facebook, pe Twitter,  pe orice nimeresc. 
De la ea cel mai mult îmi place Buzzcut Season, pentru că piesa reliefează cel mai bine realitatea, sau cel puțin realitatea din capul meu.
White Teeth Teens este obsesia mea. Melodia asta îmi place într-un sens profund, e o melodie cu multe semnificații pentru mine.
Bravado mă duce cu gândul la perioadele când eram depresivă și mă gândeam la sinucidere. Mă face să mă gândesc la pastile, lame și sânge. Cu ajutorul muzicii lui Lorde, am trecut peste.
Ribs mă face să mă gândesc la trecerea timpului. Tinerețea e ca un prieten pe care ști că o să îl pierzi, dar tot te atașezi de el.  Doar ascultați melodia.
Royals e ca un vechi prieten. Mai mereu m-am simțit inferioară celor ,,care au", iar melodia asta mă face să simt chiar opusul. Mă face să mă simt rebelă, mă face să simt că vreau să lupt ca să schimb ceva.
Team mă face să îmi amintesc de prima persoană de care m-am îndrăgostit și de gașca mea de prieteni din care făcea și ea parte.  Ea era totul pentru mine în aceea perioadă, totul era epic atunci când era cu mine, dar perioada aceea a trecut. Timpul trece, cum ne învață versurile melodiei Ribs.
Yellow Flicker Beat  mă inspiră, îmi dă idei cu care aș putea umple sute de romane.
Lorde e o artistă pe care nu toți o pot înțelege.  Versurile ei sunt atât de adânci încât te poți pierde. Te pierzi într-o altă lume, o lume plină cu vise, idei și povești perfecte.  Poate că nu mai e regina întunecată care a fost când s-a lansat, dar acum a devenit mai matură, mai elegantă. Sincer, de la viitorul album am așteptări mari. E Lorde, prin definiție e genială.
Dacă vrei să o asculți, recomand piesele:

1. Ribs
 


                                                                     2. Team




                                                              3. Bravado

 
 
4. White Teeth Teens
 
 
 
5. Buzzcut Season
 



And we'll never be royals

Happy birthday, Lorde!

marți, 3 noiembrie 2015

Megan is Missing - Recenzie

Recenzia aceasta este un repost. Am scris-o și postat-o pe 30/10, la puțin timp după incendiul din Colectiv. Din respect pentru victime, am șters postarea, nu vreau ceva publicat pe 30.  #colectiv

Atenționare: Acest material conține chestii șocante, etc etc.
SPOILER ALERT!!!

Sinopsis:

Megan Stewart şi Amy Herman (14, respectiv 15 ani), sunt cele mai bune prietene în ciuda faptului că personalităţile lor sunt opuse. Megan este cea care iese în evidenţă şi atrage toate privirile, fiind cea mai populară din liceu şi o studentă de nota zece, dar toate aceste lucruri o solicită foarte tare din punct de vedere fizic şi emoţional, ea fiind în centrul mai multor petreceri în care se consumă mult alcool, droguri şi se face sex.
Amy, însă, e exact invers faţă de prietena ei; retrasă din punct de vedere social şi deloc populară printre colegi, aşa că se ţine cât poate de tare de relaţia pe care o are cu Megan ca să se integreze. Împreună, aceste două fete făuresc o prietenie puternică bazată pe nevoi reciproce. Ele comunică mult prin intermediul internetului, în camerele de chat, iar într-o zi Megan cunoaşte online un băiat cu doi ani mai mare ce ajunge s-o invite să se cunoască şi în realitate.
Fiind atrasă de el, Megan acceptă fără ezitare invitaţia, însă după ce se duce să-l întâlnească ea nu se mai întoarce niciodată. Poliţia anchetează cazul, însă renunţă curând deoarece nu găsesc nicio dovadă că s-ar fi întâmplat ceva rău cu ea şi presupun că pur şi simplu a fugit de acasă. Numai că Amy nu este de acord cu acest lucru şi începe propria ei misiune de găsire şi, eventual, salvare a celei mai bune prietene ale sale. Ea descoperă câteva indicii care indică o potenţială răpire, iar poliţia redeschide cazul, însă acum pericolul o pândeşte şi pe Amy.


Recenzie:

Ați citit descrierea unui film relativ OK, probabil v-ați gândit la aventuri, descoperiri spectaculoase, povești siropoase despre prietenie, etc. Vă anunț că filmul nu a fost așa. M-am uitat la Saw, la Elm Street, la Texas Chainsaw Massacre, The Human Centipede și nu am avut nimic. Mâncam o porție delicioasă de struguri când am văzut filmul doi cu miriapodul. Filmul acesta m-a cutremurat, mi-a scăzut temperatura corpului și a băgat frica în mine mai ceva ca un test la mate.  E un must, plus că e oarecum bazat pe ceva real. Să ne gândim un pic - există nebuni d-ăștia la tot pasul, și aici mă refer la demenții ăia care simt nevoia să facă rău altora, în special fete.  Filmul acesta m-a șocat teribil. E foarte realist făcut, te face să fi acolo și să trăiești în film alături de Megan și Amy. 
Megan m-i s-a părut la început o curvă,  dar modul în care evoluează acțiunea te face să o înțelegi, să o ierți și chiar să te atașezi de ea. Mi-a părut mai mult rău pentru ea de cât pentru Amy. Ea e mai rebelă, dar sunt anumite secvențe care te vor face să înțelegi de ce.
Amy nu prea mi-a plăcut. E o fată simplă,  cuminte și la locul ei, dar  loialitatea ei față de Megan te face să o admiri.  Într-un fel e un model de prietenie, numai un prieten adevărat ar face ce a făcut ea.
Lucrurile șocante nu au fost secvențele de-a dreptul horror, ci ideea în sine. Fetele l-au cunoscut online pe Josh ( așa îl cheamă pe cel care le-a răpit), ceea ce face filmul mult mai înfricoșător pentru că așa ceva se poate întâmpla cu ușurință în viața reală. Până acum am văzut lucrurile astea numai prin perspectiva criminalului, dar acum, acest lucru s-a schimbat. Filmul m-a făcut să apreciez mai mult viața și să nu mai fiu așa mare fană a criminalilor.  Megan is Missing e mult mai aproape de adevăr de cât fabulosul Dexter.  Asta face filmul șocant, faptul că astfel de lucruri se întâmplă la tot pasul, dar noi nu suntem pe deplin conștienți de acest fapt.
Spun cu riscul de a mă repeta, dar acest film este șocant, și nu șochează prin efecte speciale super scumpe, ci prin autenticitate. Nu e un film scârbos sau bolnav. E un film educativ. Pune o fată de 12-15 ani să îl vadă și garantez că va fi mai prudentă, că va avea mai multă grijă ce face și cu cine.
În concluzie, dacă v-ați săturat de filmele cu efecte și vreți ceva scary, recomand cu încredere acest film, e cel mai înfricoșător pe care l-am văzut.


Punctaj:




PS:   Dacă ați văzut filmul sau aveți de gând să o faceți, să-mi spuneți și mie, chiar sunt curioasă!

sâmbătă, 31 octombrie 2015

M-i s-a dus de Halloween

Mă trezesc de dimineață la ora 8. Mă duc direct în bucătărie, am uitat să îmi iau pastilele și nu vreau să o supăr pe mama. Dau cu ,, 'Neața" părinților mei și îmi iau medicamentele.  Mă trezesc într-un dialog sumbru care mă face să urăsc ziua asta:

- Ai văzut ce s-a întâmplat în Colectiv? Au murit 27 de oameni și nu-știu câți sunt la spital.
- Colectiv? Am fost acolo la un concert la Eluveitie. Știu locul și cred că acolo ar fi trebuit să merg aseară cu M.

- Măi, pe bune?
- Da, dacă vrei verific pe Facebook să văd clar unde.

-  Deja m-i s-a făcut pielea de găină. Doamne, nu te mai las nicăieri. Stai în casă de acum încolo.

Intru pe Facebook să văd clar despre ce este vorba. Unde trebuia eu să merg nu era în Colectiv, din fericire. Eu trebuia să merg în Quantic Pub 2. Văd ca news feed-ul a explodat cu știrea asta. Mă întristez, au murit metaliști de-ai noștri.
Sunt totuși câteva lucruri ciudate, cum ar fi DE CE AI APRINDE ARTIFICII ÎNĂUNTRU? O dată ce faci asta,  cu greu mai controlezi focul.   Asta e ceva ce chiar nu trebuia făcut.
Să ne gândim la consecințe. Au murit 27 de oameni și peste 100 au fost răniți, în primul rând.  Dar mai e ceva care o să dureze, ci anume oamenii o să mai rărească ieșirile în cluburi la petreceri/concerte, nu o să mai vină nimeni în Colectiv pentru o bună bucată de timp și concertele o să fie mai puțin spectaculoase.
Îmi pare sincer rău pentru ce s-a întâmplat. Condoleanțe tuturor celor care au murit si familiilor acestora! Această tragedie chiar putea fi evitată!

miercuri, 28 octombrie 2015

Toți pleacă...

Totul este într-o continuă mișcare - chestia asta e veche, poate chiar antică, am învățat-o încă de când eram mică. Acum sunt mare, sunt conștientă de treaba asta, și așa îmi place, m-am obișnuit cu asta.  Țin minte că aveam o pagină,  Shot in the Dark , unde postam tot ce simțeam. Îmi erau mulți alături, îmi lăsau comentarii drăguțe sau mai puțin drăguțe, dar cel mai important e că îmi erau alături când nimeni nu era prin preajmă.  Acum nu mai sunt activă pe pagină, nu mă mai reprezintă aceea micuță comunitate pe care o creasem, și cum era de așteptat, oamenii aceia au dispărut. Nu mai știu cine sunt, ce pagini mai au sau ce mai fac. Am pierdut legătura de tot cu ei. No problem, a fost o perioadă a vieții mele pe care am depășit-o, iar cum acei oameni au făcut parte din perioada aia,  e normal c-au dispărut și ei. Acesta a fost doar un micuț exemplu, care s-a întâmplat prin 2013 și foarte puțin din 2014. Ceva recent s-a întâmplat chiar anul acesta. Am avut o prietenă, E. Eram ca surorile și sincer, o iubeam mai mult de cât ca  o simplă prietenă.  Și acum chiar nu mă supăr dacă vă gândiți la tâmpenii, pentru că așa a fost, țineam la ea ca la o iubită, lucru care m-a făcut să sufăr mult. Îmi era frică să îi spun mamei, E. cred că și-a dat seama, nu știu cum, dar cred că ea știa.  Îmi era jenă cu ce simțeam pentru că prima persoană pe care am iubit-o ( în sensul că m-aș fi măritat cu ea)  a fost fată. Exact ca mine.  Făceam orice să nu mă mai gândesc la ea, refuzam să o sun sau să ne vedem, deși eram cam greu pentru că eram colege de clasă.  Clasa a opta a trecut, amândouă am intrat la licee diferite și am rărit întâlnirile. Ultima dată am văzut-o de ziua ei pe 7 septembrie, când s-a comportat ca o jigodie cu mine și un prieten de-al nostru. Atunci mi-am dat seama că ea e ca restul, că ea nu v-a rămâne, că v-a pleca din viața mea la un moment dat.  Ceea ce s-a și întâmplat, acum ea nu mai face parte din viața mea, și nu sufăr deloc, chiar mă bucur într-un fel. Am întâlnit persoane noi, dar nimeni n-a fost ca ea.
Totuși, cineva parcă se încăpățânează să rămână în viața mea, un prieten la care țin enorm și pe care pot spune că îl iubesc. Suntem doar prieteni, dar parcă suntem legați într-un fel. El e partea mea extremă, e ca o atenționare când o iau pe un drum greșit. Totuși, sunt curioasă când va pleca și el din viața mea.
Spre final, vreau să zic că asta înseamnă să fi liber. Trecerea timpului înseamnă libertatea. Ar fi foarte nasol dacă am rămâne blocați într-o perioadă a timpului, oricât de mișto ar fi ea. Oamenii vin și pleacă, ești liber să cunoști oameni noi, să încerci lucruri noi . Nu încerca să ți cu dinții lucruri sau oameni care trebuie să plece, pentru că așa doar te închizi singur în cușcă. Ești cât de cât liber, ar trebui să te bucuri de asta!

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Principiul micului pinguin - Recenzie

Sinopsis:



Produs publicat in 2010 de Lider
Data aparitiei: Februarie 2010
Colectia Altele
Traducator: Rodica Grigoriu
Format: 130x200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 160
ISBN: 978-973-629-260-6

Cartea de fata debuteaza cu o povestioara alegorica de ai carei protagonisti – pinguinul Little Boy si foca Big Mouth – se va folosi autorul pentru a-si ilustra principiile dezvoltate. Denis Doucet, psiholog clinician de peste douazeci de ani, se intreaba „Suferim oare de incapacitatea de a ne adapta la mediul nostru si la ceilalti? Poate nu, raspunde el. Poate suntem prizonierii unei logici absurde. Poate ne pierdem timpul adaptandu-ne la ce e in jurul nostru, in loc sa facem ceva ca sa schimbam lucrurile”. In continuare, el expune o serie de remedii in vederea eliminarii relelor cauzate de manipularile exterioare individului.
O lucrare foarte interesanta, inteligent scrisa, la un nivel intelectual elevat, cu o participare plina de umor si de sarcasm a scriitorului. Un indreptar de viata, o invitatie la reflectii asupra mediului ce actioneaza asupra noastra – fiecare dintre noi fiind intr-o masura Little Boy, atras de dobandirea unor bunuri materiale valabile azi, dar care se devalorizeaza maine.
 

Recenzie:

Am citit cartea aceasta în trei săptămâni. Prima parte - adică povestea lui Little Boy - țin minte că am citit-o într-o oră de sport, mi-a plăcut foarte mult.  Restul cărții cuprinde idei și sfaturi despre sindromul supraadaptării, un sindrom de care nu aveam habar până acum și ,culmea, mulți oameni suferă de el. Cartea nu e una de ficțiune, ci de self help, dar una foarte bună. Nu e lălăită, e la obiect, de aceea e ușor de înțeles. E o carte care pe mine m-a ajutat mult, m-a făcut să îmi dau seama de multe lucruri care merg prost în viața mea și m-a făcut să găsesc soluții simple care mi-au fost întotdeauna la îndemână. Dacă o să citești cartea cap coadă, o să realizezi care este cea mai mare greșeală din viața ta, greșeală  pe care o repeți zilnic - la fel ca alte miliarde de oameni. Lecția principală a cărții e simplă. Nu facem diferența dintre Îmi trebuie, Vreau și Am nevoie, lucru de la care pornesc multe nefericiri.
 Sinceră să fiu, eu cred că autorul s-a referit la Noua Ordine, sau ceva asemănător. Citez din carte: Dacă v-aș cere să trăiți într-un univers lipsit de noimă, unde susul și josul ar fi inversate, unde întunericul ar reprezenta lumina, iar lumina, noaptea, ați accepta să vă petreceți așa toată viața? Aici apare conceptul acela satanic, unde lucrurile sunt inversate, cum ar fi răul e bine, iar binele e rău, deși cred că ați înțeles ideea. De Big Mouth mi-am dat seama din prima la cine se referă, datorită Introducerii, dar prefer să vă las pe voi să descoperiți cine e.  Totuși. Big Mouth, Big Brother. Înțelegeți?
Cartea are un minus. Un mare minus care m-a făcut să închid cartea de nenumărate ori. Cartea este destinată adulților, și prin asta nu mă refer la conținut pornografic, ci la faptul că este adresată adulților.  Doucet vorbește despre job-uri, despre creșterea copiilor, despre partener, nu despre profesori, părinți sau colegi de școală.  De multe ori a trebuit să mă pun în pielea unui adult ca să pot înțelege cartea până la capăt ( ceea ce m-a făcut să îmi dau seama că adulții au o viață grea pentru că așa vor ei să fie ), iar alteori să mă limitez la faptul că sunt doar adolescentă și că multe lucruri de acolo nu au cum să m-i se potrivească.  Totuși, m-a făcut să lupt pentru visele mele și să dau la o parte pretențiile și idealurile ( care, evident, nu au fost ale mele) pe care nu le pot parcurge.

Cu toții suntem mici pinguini care nu știu să se bucure pe deplin de banchiza lor.



Punctaj:

vineri, 16 octombrie 2015

The Coffee Book Tag

Am găsit pe blogul Cărți și Aromă de Cafea acest tag super tare, și cum afară e frig și se bea multă cafea, m-am gândit că ar fi fain să răspund și eu la întrebările astea simpatice.


 

1.Cafea neagră: O carte în care intri cu greu, dar care dispune de mulți fani.
Căutând-o pe Alaska. Știu că are mulți fani, că e la modă, dar mi-e nu mi-a plăcut. Nu am înțeles-o de la început, nu m-am putut pune în pielea personajului principal, așa că am lăsat-o. John Green nu prea e pe stilul meu.


2.Peppermint mocha: Numește o carte/serie care devine mai populară pe durata verii sau în zile festive.
Acum ceva ani, vara erau la mare căutarea cărțile  pentru tineri  de la editura Leda.  Dar în ziua de azi aș miza pe cărțile de self help, care au mult succes în special în vacanțe. 


3.Ciocolată caldă: Care e cartea preferată din copilărie?
Mica prințesă, de Frances Hodgson Burnett. Am citit-o prin clasa a doua, sau a treia, sau a patra, nu mai știu sigur. Țin minte că a fost prima carte pe care am citit-o cap coadă și care m-a ținut în priză pe tot parcursul acesteia.


 4. 2 shoturi de expresso. O carte care te-a ținut în priză de la început până la final.
nymphette_dark99 de Cristina Nemerovschi. E cartea mea preferată, mi-am pierdut nopțile citind-o, dar a meritat, mi-a plăcut foarte mult. Abia aștept să apară și volumul al doilea!

   5. Starbucks: Numește o carte pe care o vezi pretutindeni
Cel mai des văd cărțile acelea romantice care apar cu diferite ziare/reviste. Le văd pe site-urile de unde cumpăr deseori cărți, în hypermarket-uri, la chioșcurile de ziare, în magazine gen Inmedio, etc.   Deseori îmi fac cu ochiul cărțile acestea, dar eu nu citesc romance.
 
 
6.That hipster coffee shop: Oferă-i unui autor român recunoștință. Care este acesta?
Doar unul? Atunci să fie Cristina Boncea. O admir mult pentru curajul pe care îl are, pentru faptul că a publicat la o vârstă așa ,,fragedă'' și pentru cartea pe care a scris-o. Am citit Octopussy în câteva ore, dar mi-a rămas în minte mult timp,  asta datorită câinelui :) .
 
 
  7. Oops!Din greșeală am luat cafea decofeinizată: Numește o carte de la care așteptai mai mult.
Dexter, clar. Serialul m-a făcut să am așteptări mult prea mari în legătură cu romanul. Am fost dezamăgită, uneori mă enervam și lăsam cartea din mână, dar într-un final am terminat-o de citit.
 
 
  8. Amestecul perfect. Numește o carte care a a fost atât amară cât și dulce, ca într-un final să fie satisfăcătoare.
 Mincinoșii de E. Lockhart.  Sfârșitul face ca toată cartea să merite.

 

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Marina and The Diamonds #happybday2



Biografie:


Pe numele său real, Marina Lambrini Diamandis , născută pe 10 octombrie 1985 este o interpretă compozitoare din Țara Galilor. Cunoscută sub numele de Marina and The Diamonds, Diamandis s-a născut în Brynmawr, dar a fost crescută în apropiere de Pandy.  Când era copil cânta în producții de cor. S-a remarcat în 2009 când a fost plasată pe locul 2 la Sound of 2010, organizat de BBC.

Mama ei este originară din Țara Galilor, iar tatăl său din Grecia. Aceștia au divorțat când Marina avea doar patru ani. Tânăra cântăreață are o soră mai mare, pe nume Lafina Diamandis, care este doctor.  În copilăria sa, a locuit într-o vilă alături de mama și sora sa. Marina își descrie copilăria ca fiind simplă și idilică  precum și liniștită, foarte normală, săracă.

A învățat la  Haberdashers' Monmouth School for Girls  când era mică; Am ales să îmî găsesc talentul acolo...  Eram aceea care întotdeauna lipsea de la cor, dar am avut un profesor de muzică incredibil  care m-a convins că puteam face orice, declara Marina.  Cu toate acestea, s-a simțit batjocorită de celelalte fete de la școală deorece făcea parte dintr-o familie cu venituri mici în comparație cu colegele ei.

La 16 ani s-a mutat în Grecia alături de tatăl ei, ca să se conecteze cu patrimoniul ei și să învețe limba greacă, și să cânte melodii populare cu bunica ei. După ce a luat International Baccalaureate  la St. Catherine's British Embassy School în Atena, Marina s-a mutat doi ani mai târziu înapoi în Ross-on-Wye, Herefordshire, unde a lucrat timp de două luni la o benzinărie ca să câștige suficienți bani încât să se mute în Londra. 

Diamandis a început să scrie cântece la vârsta de 18 ani; s-a mutat la Londra ca să intre într-o școală de dans, dar a abandonat școala respectivă peste 2 luni.  A studiat la University of East London iar anul următor s-a transferat la un curs de compoziție clasică la Middlesex University, dar după două luni a abandonat cursul.

Știind că formația Spice Girls a fost formată de un anunț publicat în revista The Stage, Marina a aplicat pentru diverse audiții enumerate în ziar. Ea a călătorit pentru câteva audiții pe care, din nefericire, le-a eșuat, incluzând oportunități precum coloana sonoră pentru The Lion King .

În 2005 și-a creeat numele de scena Marina and The Diamonds, The Diamonds referindu-se la fanii ei, nu la formație.

Inspirată de Daniel Johnston, Marina a decis să înceapă să își compună propria sa muzică și să numai meargă la audiții. A învățat să cânte singură la pian, și începuse să își înregistreze muzica la un keyboard Argos . Începuse să își producă singură demo-uri folosind programul GarageBand, iar după aceea și-a lansat de una singură melodia Mermaid vs. Sailor prin intermediul contului său de My Space în 2007. A fost abordată de 14 producători muzicali, ia respins pe toți în afară de unul de care considera că nu îi dictează o anumita imagine imaginea.  În octombrie, Diamandis  a semnat un contract cu  679 Recordings ( redenumit dupa aceea  679 Artists), o subdivizie a Warner Music Group.


Melodii preferate:

                                                               1. E.V.O.L
                                      
 
2. Froot
 
 
3. Teen Idle
 
4. Oh No!
 
 
5. Power And Control
 
 
 
 
 
Simțeam de mult nevoia să scriu un articol despre Marina, doar prin simplul fapt că ea este Marina. Muzica ei m-a ajutat foarte mult în perioada în care nu eram deloc OK din toate punctele de vedere.  Simțeam că este cineva alături de mine care mă înțelege. Teen Idle, Living Dead, Oh No!, Sex Yeah, Froot sunt piesele mele preferate, nu rezist fără ele.

 Am aflat de Marina acum doi ani, dar nu îmi plăcuse la început. Nu o înțelegeam pe deplin. Ascultasem Primadonna Girl ( văzusem și clipul ) și nu era pe gustul meu, dar numele Marina and The Diamonds îmi rămase întipărit în minte. Acum cinci luni am dat  întâmplător de ea pe You Tube. Piesa era Bubblegum Bitch, îmi plăcuse enorm, e genul de piesă pe care o cataloghez drept de vară . Ritmul alert  alături de versurile dulci care îmî fac poftă de zahăr mi-au rămas în minte, iar la câteva zile după am căutat mai multe piese de-ale Marinei.  Am ascultat Oh No! și Froot, iar după aceea au început să îmî placă și alte piese.

Cu versuri precum If you are not very careful/ Your possessions will possess you 

The wasted years, the wasted Youth/The pretty lies, the ugly truth 

My heart is nuclear/Love is all that I fear, putem spune că muzica Marinei nu este superficială. 
 
Happy Birthday, Marina Diamandis !!

joi, 8 octombrie 2015

Tipuri de oameni pe care îi URĂSC #1

Pentru că da, urăsc din ce în ce mai multe lucruri. Sunt înconjurată de un mare cancer - de la marile ,,fenomene de pe Facebook până la oamenii care mă înconjoară.   Lumea asta parcă se duce dracu, iar nimeni nu face nimic, majoritatea chiar înrăutățesc situația.

1.  ,,Luptătorii"

Genul acesta de persoane sunt la tot pasul. Pe Facebook, sunt considerate ,, open - minded"  . Sunt împotriva rasismului, homofobiei, xenofobiei ( chiar dacă ăia nu știu ce înseamnă ,,xenofobie ), postează poze anti - bullying , poze cu steagul LGBT, statusuri ,,de încurajare"  , se ceartă cu oricine care spune ceva urât de minorități sau gay. Dar ei în realitate nu sunt așa.  Dacă văd căruța cu țigani pe stradă, o iau pe partea cealaltă, spunându-le că le e frică. Folosesc cuvinte precum gay sau poponar drept jignire. Se închină când văd la TV știri cu sinucigași, au o părere proastă despre rockeri, spunând că sunt sataniști. Sunt ipocriți, își schimbă părerile după cum bate vântul.  Se agită din absolut orice, dar nu fac nimic. Doar se vaită.




2.  ,,Naționaliștii

Persoane mult mai toxice decât cele din prima categorie. Sunt sătulă de astfel de persoane. Ei cred nu cu adevărat ce spun. Spre exemplu, vorbeam cu un tip despre Soluția Finală, era de acord, mă rog, zicea că urăște țiganii și toate categoriile de minoritățile. Cum credeam că e un tip de treabă, mi-am lăsat imaginația să se joace, și i-am enumerat cele mai sadice metode de a omorî oameni în masă. Concluzia discuției, spusă de el, a fost ,, Nu toți țiganii sunt la fel. Uni chiar sunt de treabă, să ști.Să mori tu că așa e? Dacă  te lauzi că ești nazist și  spui că vrei să omori toate minoritățile, nu spune că ,, Nu toți sunt la fel” , riști să te faci de căcat. 
Cred că tot la categoria asta intră și ăia care își iubesc țara, dar visează la ,, Țările Calde”, oricum, mulți intră în categoria asta, deci, mi-ar lua muuult să-i enumăr pe toți și chiar nu merită.


3. Ăia cărora le pasă


Deși nu dau doi bani pe nimic. Se prefac doar ca să atragă atenția sau simpatia celorlalți. Vă spun sincer, clasa mea e full de așa ceva. De fapt, aș putea zice că lumea e plină de așa ceva. Urăsc falsitatea, o detest, oamenii falși mă fac să vomit. Spun ceva, dar de fapt gândesc altceva și într-un final fac cu totul altceva decât ceea ce spun sau gândesc. Nu pot înțelege oamenii de genul acesta. De ce să fi tu până la capăt și să fi autentic în tot ce faci și spui când poți să te prefaci, să te minți singur doar ca să atragi simpatia unor persoane pe care nu dai doi bani? Get a life, idiots, or rent one!



4.  Fashion Friends

Sincer vă spun, nu sunt genul care cumpără haine. Am câteva tricouri cu trupe, pantaloni negri, ceva pulovere și bocancii pe care îi port zilnic.  Urăsc să cumpăr haine, dar în schimb ador să cumpăr cărți. E mult mai mișto senzația de ,, abia aștept să îmi vină cărțiledecât ,, abia aștept să văd dacă le place prietenilor noua mea bluză”.  Nu mă iau de cei cărora le place să se îmbrace și să asorteze și bla bla. Nu. Vreau să spun că urăsc moda din ziua de azi și pe cei care o urmează. Nu ești frumoasă dacă te machezi excesiv și îți dai cu fond de ten în așa fel încât să arăți ca o maimuță cu rahat pe față. Nu ești șmecher dacă porți pantaloni d-ăia cu turul lăsat, pe bune acum, pantalonii ăia arată de parca ai avea pampersul plin de căcat.  Nu ești cu nimic mai frumoasă dacă mergi cu copitele în picioare, adică pantofii ăia ortopedici care încearcă să imite genul sneaker.  Nu te va plăcea nimeni mai mult dacă porți tricou cu trupe precum Nirvana, Metallica, AC/DC,  dar tu nici măcar nu știai că denumirile astea sunt trupe rock.  Ești chiar urâtă cu sprâncenele pensate excesiv sau cu sprâncenele tatuate ( părul acela e acolo cu rolul de a-ți proteja ochiul ) . Ca băiat/bărbat ești chiar urât cu codiță, și mă refer la tipii care au părul scurt dar care își lasă ceva păr ca să își facă coada aia mică și urâtă. Fi-ți naturali, nu mai urmați așa zisa moda care este un mare căcat și un mare FUCK YOU la adresa originalității.


5. ,, Și eu ascult...


-  Asculți rock/metal?
- Da, normal.
- Ce trupe îți plac?
- Nu știu, nu îmi vine acum.
- Haide, trebuie să ai o trupă care ți-a rămas în minte.
- Chiar nu îmi vine acum. Spune tu.
- Păi, mie îmi place la nebunie Halestorm.
- Halestorm, și eu ascult.
- Super, ce melodii îți plac de la ei?
- Nu știu, nu îmi vine acum. Zi tu!
- Jump the gun, I miss the misery, Daughter of darkness, Amen, Apocalyptic, I like it heavy și mai multe.
- Oh, și mie tot astea îmi plac. Ce coincidență.

Când individul respectiv ascultă muzică :

- Ce asculți?  Dă și mie o cască.
♪♫♩ Stinge lumina, arată-mi calea / Pune mâna pe mine, simte chemarea ♪♫♩
- Iac, parcă ascultai metal.
- Eh.

Ok, nu ne luăm de gusturile omului, dar măcar recunoaște ce asculți. Dacă asculți Ruby recunoaște-o, nu mai spune că asculți ce ascult eu doar așa, ca să faci impresie bună.  Valabil și pentru citit, vizonat de filme/ seriale.


Ca și concluzie, vreau să spun că nu am nimic cu nimeni. Poți să fi prost, comunist, nazist, gay, ce vrei tu. Eu am o problemă cu oamenii falși. Îi urăsc, nu ști cum să-i apuci, cum să te comporți cu ei pentru că tu de fapt nu ști nimic despre ei.

Data viitoare, vă promit un articol mai optimist, ura în exces duce la diabet și ulcer.


duminică, 4 octombrie 2015

Cancer #1

 
Făceam o copertă și mă întrebam dacă eu chiar o să scriu vreodată romanul ălă.  Ce-i drept, din perspectiva mea, nu e foarte greu de scris. Baza lui sunt conspirațiile, lucru la care mă pricep cel mai bine. Mă gândeam, în cazul în care îl voi scrie, ce fel de succes va avea pe Wattpad? Glumesc. Știu că nu ar avea succes. Pe Wattpad dacă nu scrii fan fic-uri sau content-uri pornografice nu te bagă nimeni în seamă. De chestia asta mi-am dat seama acum destul de mult timp, când scriam Imn Național. Mă întreb, ce e în neregulă cu noua generație de pe Wattpad, cancerul ăsta nu a existat de la început, astea au început după ce a luat amploare fenomenul Fifty Shades. Ok, să nu înțelegeți greșit, nu am o problemă cu filmul, sau cu romanele, sau cu fanii sau cu cine mai vreți voi. Nu o să înjur autoarea, pentru că nu e cazul. Autoarea a scris cărțile pentru publicul adult, nu pentru adolescenți. Nu e vina ei că romanul e citit de cine nu trebuie.
Sincer, am citit primul roman și am fost și la film. Nu e cine știe ce, nici cărțile nu m-i s-au părut un big thing. Tipul e clar un psihopat, iar fata sigur suferă de vreun sindrom care îi afectează mansarda. Pe bune acum, ție ca femeie chiar ți-ar plăcea să fi umilită, bătută, controlată, urmărită, rănită ( și fizic, și emoțional ) de un bărbat? Ți-e ți-ar plăcea să trăiești precum Anastasia doar pentru un tip care arată bine și are ceva bani în cont? Mie una nu. Nu e nu, iar Fifty Shades promovează chiar opusul, nu chiar violul, ci un poate, dacă ești bogat, arăți bine și îmi iei chesti scumpe.
Cartea asta mai bine s-ar fi numit 50 Shades of Murders,  și în loc de un Christian care chinuia femei pentru că avea traume din copilărie să fi fost un Christian care ucidea femei pentru că avea traume din copilărie, dar așa cartea nu ar m-ai fi făcut banii pe care îi face la ora actuală.  Fifty Shades e un fel de combinație dintre American Psycho și Dexter, numai că partea sexuală e dusă la extrem și nu există crime.
Acum pe bune, citiți toate cărțile, uitați-vă la toate filmele, dar nu mai plângeți că vreți un Christian al vostru sau o relație precum cea din Fifty Shades pentru că nu e ok deloc. Nu cred că vreți să fiți umilite și bătute, nu-i așa?!

joi, 1 octombrie 2015

Porcelain Black #happybday1

În primul rând vreau să dedic acest articol unei persoane foarte importante pentru mine, Vlad Dăianu, cel de la care am auzit, pentru prima dată, de Porcelain Black.

* știu că nu mulți ați auzit de artista despre care voi vorbi în acest articol, dar mereu e momentul potrivit să asculți ceva nou *

Pe numele său real, Alaina Marie Beaton, e o cântăreață, model și compozitoare americană.  La vârsta de 18 ani, a semnat cu Virgin Records și și-a început cariera solo sub numele de Porcelain and the Tramps . Cu toate acestea, Porcelain și casa de discuri nu au fost de acord cu muzica înregistrată. Muzica înregistrată a postat-o pe contul ei de Myspace, rockcitynosebleed ( v-am dat linkul contului său, dar cred că muzica a fost ștersă ulterior pentru că nu merge, oricum, incercați),  unde a fost ascultată de milioane de oameni.  După 3 ani de încercări eșuate de a scăpa de contractul cu Virgin, Porcelain a semnat cu 2101 Records  ( imprint al RedOne ). Pe la sfârșitul anului 2009, a început să înregistreze albumul ei de debut, Mannequin Factory.  După multe probleme interne dintre ea și casa de discuri, artista a anunțat că parteneriatul dintre ea și RedOne e pe sfârșite. Mannequin Factory nu a fost lansat niciodată.

A apărut în multe videoclipuri muzicale, cum ar fi Get Away with Murder ( Jeffree Star ), Hell Yeah! ( Midnight Red ), Flight from Paris, ( Bobby Newberry ) , etc.
Ca și compozitoare, a scris cântecele  Lunacy Fringe ( The Used ), Save You Tonight ( One Direction ), melodia How Do You Love Someone ( care trebuia să fie pe albumul Mannequin Factory, dar cum acesta nu s-a mai lansat, i-a cedat piesa lui Ashley Tisdale), etc.  Melodia cântată de Porcelain Black AICI.

Melodiile lansate oficial sunt :

                                      1. This Is What Rock N Roll Looks Like ft. Lil Wayne


 
2. Naughty Naughty
 


                                                         3. One Woman Army



Informațiile sunt luate de pe wikipedia.org .


Eu o ador pe Porcelain, deși nu o ascult de mult timp. Are o voce bună și piesele ei sunt super, păcat că nu sunt lansate. Mannequin Factory îl puteți găsi doar pe torent, pe Itunes nu sunt decat piesele lansate oficial și câteva remixuri. Recomand piesele Pretty Little Psycho, Teeny Booper Crack Whore ( melodia asta o găsiți doar pe torent, nu e nicăieri pe YouTube ), Curiosity  și, preferata mea, Swallow My Bullet.
Recomand canalul Porcelain Black, dacă sunteți fani sau dacă vreți să ascultați câteva dintre piesele ei.
HAPPY BIRTHDAY, PORCELAIN BLACK !!!




marți, 28 iulie 2015

Dragi foști colegi din generală: SUGEȚI PULA!

Anul acesta am terminat generala și tot anul acesta am intrat la liceu.  De o săptămână visez în fiecare noapte școala unde am fost în generală. Pentru mine e terifiant. A fost groaznică generala pentru mine .
Chiar azi îmî aminteam faze din clasele 5-8. M-am simțit super nașpa iar amintirile astea m-au făcut să mă simt și mai prost.
De exemplu:
Nu-știu-ce făcusem în clasa a șasea, certe că diriga îmi făcuse morala toată ora. Mi-a zis că mama a vorbit cu ea și că vrea să mă trimită la un control la cap.
Tot în clasa a șasea, când îmi descoperisem pasiunea pentru scris, un scuipă-n pulă coleg cu mine mă jignise. I-am spus că mă voi răzbuna, iar el mi-a răspuns fix așa: Vai ce frică îmi e! Ce îmi faci? Mă pui într-o carte și mor!
În toți cei patru ani de zile când am fost colegă cu ei, m-au crezut satanistă doar pentru că ascultam rock.
În clasa a șaptea, i-am spus unui coleg Sugi Pula!, iar el mi-a zis că asta e treaba fetelor, iar eu sunt fată.
Tot în clasa a șaptea, o clasă a fost desfințată, iar jumătate din clasa respectivă au fost mutați la noi. Primul semestru a fost OK, dar după aceea a fost oribil. Era gălăgie la ore, nu mă puteam concentra. Unii colegi puneau manele pe telefoane, eu înotdeauna le spuneam să închidă dracului căcaturile alea. Ei în schimb mă înjurau. Proastă eu că nu i-am zis dirigintei la momentul respectiv.
La sfârșitul clasei a șaptea i-am zis dirigintei. Un turcalete care era în clasă cu mine, manelist și el, începuse să îmi spună rockeriță satanistă, roackeră împuțită, etc
În clasa a șaptea, îmi desoperisem pasiunea pentru nazism. Îmi plăcea foarte mult, citeam, mă documentam, vorbeam cu profa de istorie la ore. Eu nu suport țiganii, și niciodată nu mă feream să o spun. Profa de istorie mi-a zis că lucrurile astea nu sunt pentru mine, că trebuie să îmi vad de examene, că suntem cu toții oameni, etc. De profă nu mi-a păsat, dar după câteva lecții cu Hitler și nazism, colegii iar s-au luat de mine.  Ce te bagi tu? Du-te și vezizi de războiul tău, Hitlere! îmi spuneau ei.  etc etc etc Lucrurile astea au ținut până în clasa a opta.
Mă înțelegeam bine cu un coleg care era depresiv. Fusese și internat la Obreja. Eram buni prieteni. Îmi plăcea să îi fiu alături. Doar pentru că stăteam cu el, unii colegi credeau că și eu sunt așa. Credeau că și eu îmi tai venele, că sunt emo, sau mai știu eu ce. Toți credeau că eram împreună, dar n-a fost așa. Oameni random de pe coridorul școlii mă întrebau dacă sunt iubita lui, iar alții mă înjurau când trecem pe lângă ei.
Am avut o prietenă foarte bună, ne țineam tot timpul de mână. Țineam mult la ea. Să vă țină! ne tachinau ceilalți.
În clasa a opta a fost greu. Examenele, stresul, anxietatea- toate puneau stăpînire pe mine.  Atunci am avut un coleg nou. Dat afară de la o altă școală. Făcea gălăgie, pierdeam fiecare oră de curs cu morala pe care i-o făceau profii, mă înjura, se lua de mine, defapt se lua de toată lumea. Groaznic a fost când diriginta m-a mutat cu el în bancă. Următoarea zi am stat acasă, uscându-mă de plâns. Nu eram puternică. A doua zi m-am dus la școală, am stat unde am găsit loc. I-am zis dirigintei să mă mute, nu m-a băgat în seamă. Mama i-a zis dirigintei să mă mute, tot n-a făcut nimic. Într-un final m-am mutat de una singură într-o bancă, iar săptămîna urmatoare eram colega de bancă a unuia dintre prietenii mei. Am avut un coleg care îmi lua apărarea ( Dane, dacă vezi asta, îți mulțumesc mult ).
De banchet nici nu am vrut să aud. Nu m-am dus. Nu aveam cu cine. Mă certase diriga pentru asta. Dar nu îmi păsa.

 
 


Am pățit mult mai multe, dar sunt date uitării acum. Iar pentru toți cei care sunt într-o situație similară cu a mea, v-aș spune să nu puneți la suflet, dar știu că asta nu merge. Trebuie să fiți tari pentru voi, să nu vă distrugeți pentru niște oameni de căcat. Trebuie să căutați ceva ce vă face  fericiți , puternici. Puteți să vorbiți chiar și cu părinții pe tema asta, eu așa am făcut și m-a ajutat enorm.  Fi-ți tari! Demonstrați-le că sunteți mai tari decît ei!
Și dacă citiți asta, foștilor colegi, și vă simțiți în ce am scris aici, SUGEȚI PULA!

duminică, 5 iulie 2015

Am scăpat de Evaluarea Națională!

Mai exact cu 7,45 la română și 6,10 la mate. Nu sunt un elev strălucit și nici nu o să fiu vreodată. Nu e stilul meu.
Pentru că nu puteam să fac ce îmî place și să mă ocup cât de cât de școală, am luat o pauză de la blog.  O pauză lungă, pentru că ultima postare datează din 13 martie.  Am intrat săptămâna trecută pe blog, dar nu am mai fost încântată de aspect sau de playlist. Am făcut câteva îmbunătățiri care, sper eu, să vă placă la fel de mult cât îmî plac și mie.
Am multe planuri vara aceasta. Vreau să fac cât mai multe lucruri constructive, cum ar fi să mă apuc serios de scris prima mea carte, să învăț limba engleză ca lumea ( îmî doresc de mult să fac acest lucru ) și să citesc cât mai mult din toate domeniile.
Următoarea săptămână voi fi agitată ca naiba, pe 15 aflu la ce liceu am fost repartizată și sunt cumplit de emoționată, dar fiind luna a șaptea, iar șapte e numărul meu norocos, totul o să fie bine.
E vară, ar trebui să mă distrez!

sursă foto: Tumblr

vineri, 13 martie 2015

Melodii care mă OBSEDEAZĂ

Aparent m-am îndrăgostit de câteva melodii pe care le-am ascultat la infinit azi.  Rezultatul? Am capul plin de idei și sentimente pe care nu prea le înțeleg.  Sinceră să fiu, e greu să scrii când nu prea înțelegi ce e în capul tău, m-ai ales când vrei să te apuci SERIOS de scris. 
Să trec direct la subiect:

1. Charli XCX - Boom Clap

Nu am vazut filmul Sub aceeasi stea, nici nu am citit cartea, dar melodia asta ma face curioasa in legatura cu filmul, poate chiar o sa citesc cartea cândva.  Am ascultat melodia asta de dimineata, dar ritmul ei mi-a ramas intiparit in minte. Imi place ca videoclipul spune povestea pe scurt a filmului, iar piesa e perfecta ca fundal, pentru ca are un ritm alert, exact ca videoclipul.
In plus, imi place vestimentatia lui Charli, se potriveste atat cu stilul ei cat si cu stilul videoclipului.

2.  Imnul Legiunii - Codrin Bradea Satana

Mă declar lejionară, îl urmăresc pe Codrin încă de la început. Defapt, îl iubesc pe Codrin, e noul meu crush. Revenind la piesă, nu îmî place că e cântată de Codrin, îmî place pentru că are acel ceva care îmî rămâne în minte . Eu la trei dimineața fredonam versurile astea, în timp ca mă gândeam la nunta mea și a lui Codrin. ( LoL) Faza cu Gilette e mortală, am făcut vreo săptămână gluma Numai mesteca Gilette că nu-i mentolat.  Codrine, te ador.


3. ELUVEITIE - Inis Mona

Asta a fost prima piesă pe care am ascultat-o de la Eluveitie. Am auzit-o prima dată într-o parodie de-a lui Codrin, Cocalarii cu armură.  Melodia asta mă duce cu gândul la o fată, care fură inimile bărbaților sau ceva de genul.  Eu am fost la concertul lor din România, pe 16 ianuarie, și vreau să spun că a fost ceva uimitor, a fost un super spectacol,iar sonorizarea a fost bună, spre deosebire de alte concerte la care am fost. Inis Mona a fost cântată ultima, după ce publicul a cerut a doua oară bis, sau a treia, cine mai numără.  Țin minte că fredonam cu toți refrenul, momentul acela a fost MAGIC. Mă simțeam ca intr-o transă, mă simțeam cu adevărat BINE. Simțeam că trăiesc, și simțeam un fel de legătură cu toți cei prezenți.  Numai vreau s-o lungesc, o să vă povestec cu altă ocazie cum a fost.


4. Taylor Swift - Blank Space

Consider că videoclipul o face pe Taylor nebună, dar melodia e perfectă, mă face să mă gândesc la povestea de dragoste a vieții mele ( nu cea cu Codrin ), și la idei filozofice feministe. Melodia îmî dă o stare mișto, mă face să mă simt o femeie puternică, ceea ce în ziua de azi e important pentru o femeie, chiar și una în devenire. Iubesc versul Cause darling I'm a nightmare dressed like a daydream, deorece are multe semnificații,una dintre ele fiind că oamenii văd partea frumoasă a lucrurilor, neștiind ce este în spatele acelui lucru ( aici mă refer la media, la industria de orice fel și politica). Probabil că acest vers va fi titlul unui viitor articol de-al meu.  Revenind, îmî place noul stil al lui Taylor, se descurcă de minune la muzică pop deși ea o bună perioadă de timp a cântat country.
După videoclip nu mă omor, nu am înteles mare lucru din el, Taylor iese cu un tip, mamă ce fericită e, se ceartă și incepe să distrugă chestii. Partea cu distrusul îmî place, cei drept.


5. Lana Del Rey - National Anthem

Melodia asta m-a inspirat să scriu un roman, Imn Național, pe care îl iubesc ca pe copilul meu.  Vă dau linkul melodiei cu lyrics, deorece clipul e lung, și nu e mare chestie, mie una nu mi-a placut deloc.
Am aflat de Lana din revista Cool Girl ( care din păcate numai există), pe care am cumpărat-o chiar de ziua mea. Lana era pe copertă, la prima vedere nu spunea mare lucru, dar citind aricolul despre ea am fost curioasă să îi ascult câteva piese. Prima a fost Born to Die, pe care nu prea am înțeles-o atunci când am ascultat-o prima dată, dar îmi plăcea. Suna a ceva ce voiam să ascult de mult, capul meu fiind plin la vremea aceea de Avril Lavigne și Hannah Montana. Am ascultat-o din nou peste un an, reacția mea la melodie schimbându-se complet. Înțelegeam versurile. Înțelegeam ce mesaj voia să ne transmită.
Videoclipul piesei National Anthem nu îmi place deloc. Nu m-i se pare deloc emoționant, nici povestea nu m-i se pare interesantă. Adică, cât naiba îi dura ăluia mandatul, că povestea se desfășoară pe mai mulți ani, cel mai mare copil al lor avea în jur de 7 ani. Deci povestea durează vreo zece ani, și un mandat prezidențial durează patru. Să zicem că avea două mandate, asta ar însemna 8 ani și e clar că povestea lor durează mai mult.