luni, 12 februarie 2018

Yakuza Moon (The manga edition) - Recenzie


Sinopsis:

Volumul de față reprezintă ediția manga a cărții cu același nume. Yakuza Moon urmărește povestea reală a lui Shoko Tendo, fiica unui gangster japonez. Primii ani din viața sa trăiește în lux. Cu timpul devine victima răutăților celor din jur, a episoadele de beție ale tatălui său.  Familia ei ajunge la sapă de lemn, astfel Shoko trebuie să se descurce singură. La 15 ani este o yanki, la 18 dependentă de droguri, iar la 20 suferă datorită relațiilor  abuzive cu diferiți bărbați, După o tentativă de sinucidere  și moartea părinților, aceasta este nevoită să își schimbe drumul, căutându-se pe sine.

Recenzie:

Știam de când am cumpărat volumul că nu este un întreg, ci mai degrabă un rezumat făcut după o carte de memorii, pentru a putea fi făcută ediția manga. Acum că am citit acest volum, îmi doresc din tot sufletul să citesc ediția completă, consider că anumite părți au fost omise în poveste. Mi-ar fi plăcut mai multe pagini legate de copilăria lui Shoko, cred că așa aș fi înțeles-o mai bine. Dar, cum am precizat și mai sus, povestea este prescurtată.

La prima vedere subiectul principal este mafia japoneză. O răsfoisem în magazin, astfel m-aș fi așteptat la lupte, carnagii, afaceri ilegale - lucruri la care ne gândim atunci când auzim de mafie. Povestea nu este despre asta, ci despre viața lui Shoko - cum s-a descurcat ea în circumstanțe nu prea favorabile. Totuși, sunt strecurate și câteva informații despre Yakuza.

Yakuza moon este genul acela de carte care te face să vezi și partea întunecată a lucrurilor. Mi-a amintit de Grotesc (vezi recenzia AICI! ) în anumite privințe: amândouă surprind partea întunecată a Japoniei ce rămâne ascunsă datorită popularizării excesive a lucrurilor roz și drăguțe care, din punctul meu de vedere, au ajuns ca un fel de cult. De vină nu este doar lucrul menționat mai devreme, ci și  oamenii ce preferă să uite de partea neagră, preferând partea luminoasă și frumoasă.

Mi-a plăcut ideea de born with everything. Situația nu este tipică lumii în care se învârt gangsterii, ci este universal valabilă. Oriunde în lume sunt cazuri în care oamenii au tot încă de la naștere, dar rămân cu nimic pe parcursul anilor. Unii din vina lor, iar alții datorită situației. Recuperarea acelui tot pierdut depinde doar de noi înșine și de calea pe care o alegem în viață. Shoko a avut tot ce și-a dorit în primii ani de viață datorită tatălui său. Cu timpul banii s-au dus, dar dramele prin care a trecut nu sunt cauzate doar de lipsa banilor, ci și de alegerile proaste și persoanele nepotrivite la momente nepotrivite.

Cartea evidențiază și relația dintre părinți și copii. Shoko precizează că nu își învinovățește părinții pentru că ea poartă cea mai mare vină datorită dorinței sale de a se distra în orice circumstanțe. Părinții lui Shoko și-au iubit fiica la fel de mult cum o fac toți părinții, chiar dacă în modul lor
specific. Odată cu înaintarea în vârstă a personajelor se observă că familia lui Shoko era una unită
chiar dacă au avut un trecut încărcat, asta poate și datorită mentalității locale. Cu toate acestea, cariera tatălui său îi influențează în mod direct viața, punând bazele autodistrugerii de mai târziu a fetei. Pentru că habar n-am cum e să ai frați, consider că nu sunt în măsură că comentez relația protagonistei cu sora ei, însă, mi-a plăcut grija pe care Shoko i-o purta surorii ei mai mari, faptul că era mereu gata să o ajute și să o apere, deși invers nu era cazul.


Din nefericire, nu am putut să o înțeleg pe Shoko în totalitate. Poate datorită detaliilor lipsă, habar n-am, de aceea vreau să citesc și volumul original. Mi-a plăcut că am totuși ceva în comun cu ea - amândouă ne trezim în ultimul ceas - de aceea am relaționat foarte bine cu povestea ei.

E o carte pe care mă bucur că am citit-o la acum, la 17 ani. M-am regăsit mult în poveste, chiar nu mă așteptam la acest lucru. Viața lui Shoko arată și slăbiciunile vârstei tinere, situații din viața de zi cu zi și cum acestea ne influențează, legăturile cu familia. Fiind și reală, Shoko poate fi un exemplu, dar nu datorită deciziilor greșite pe care le-a luat, ci pentru că a reușit să lupte și să se scoată la suprafață atunci când i-a fost mai greu.

Mă bucur că nu am avut probleme cu engleza. În afară de câteva idiome pe care nu le știam, restul a fost floare la ureche. Poți să citești chiar dacă nu ai citit în engleză până acum. Un simplu search pe google te poate ajuta cu expresiile necunoscute.

Datorită anumitor părți ce lipsesc, nu pot face o recenzie prea largă a acestui volum. M-a copleșit foarte mult, de aceea mă întreb cum mă voi simți după ce voi citi cartea originală. Finalul, deși oarecum previzibil, este pe cât de emoționant, pe atât de motivațional.  Acest volum chiar a reușit să mă motiveze să lupt în viața asta, să am grijă de mine și să fiu mai atentă la ce este în jurul meu, dar și să îmi apreciez familia așa cum este.  Recomand tuturor acest volum, deși sunt scene mai dure ce nu cred că vor fi apreciate de oricine.



Punctaj:




joi, 8 februarie 2018

Dincolo de farmecul nopții de Andi Ștefănescu - Recenzie


Pentru mine, noaptea a reprezentat încă de când eram mică o sursă nelimitată de povești, mă fascinau întunericul și luminile sclipitoare ce nu sunt vizibile pe timpul zilei. Chiar și acum mă uit pe geam noaptea, imaginându-mi tot felul de povești. Consider noaptea specială.

Am fost curioasă în privința acestei cărți pentru că voiam să văd și ideea altcuiva referitoare la o poveste pe timpul nopții. Dacă nu știți, ideea de bază a cărții este perspectiva autorului asupra Bucureștiului după ce luminile se sting iar oamenii obișnuiți se culcă. Mai pe scurt, Bucharest by night, o idee ce mi se pare foarte inspirată, mai ales că nu am mai văzut ceva de genul.

Romanul le înfățișează pe Lili și Anne-Marie, două prietene ce, din dorința de a se distra, se alătură unui grup de bărbați ce se ocupă cu afaceri dubioase. După ce Lică, unul dintre ei, moare într-un accident stupid, aceștia iau în grijă mașina acestuia pentru a le-o înapoia grupului de țigani din care decedatul făcea parte.

Personajele reprezintă tipologii ale persoanelor din partea nevăzută a Bucureștiului, majoritatea ahtiate după bani și putere. Din acest punct de vedere, cartea vorbește despre puterea banului de a corupe oamenii, de a-ți folosi atuurile și calitățile în scopuri întunecate pentru a face bani indiferent de cât de periculos este. Personajele masculine, Vali și Dan, ce le însoțesc pe cele două prietene,  sunt exact genul acesta, cărora nu le interesează de soarta altora, decât de binele personal precum și averea personală. Deși s-au jucat cu propria lor viață pentru bani, mi s-a părut inteligent modul în care au manipulat persoanele din jur pentru a-și atinge scopul. Mi se pare că prin aceștia autorul a reușit să ofere cititorului o lecție cu privire la setea nemărginită pentru bani.  Din această cauză rămân personajele mele preferate din acest roman.


Dintre fete, cea care iese cel mai mult în evidență este Lili. Actriță fiind, consideră că aventura prin care trece este un rol. Am încercat să o înțeleg, să îmi placă de ea, dar dintre toate personajele, mi-a plăcut cel mai puțin. Povestea ei mi s-a părut interesantă, dar nimic mai mult. La Anne-Marie am apreciat prietenia și devotamentul față de Lili, dar nu a ieșit prea mult în evidență ca să am o părere bună sau rea despre ea ca personaj.

Sunt sigură că astfel de lucruri ca cele din carte chiar se întâmplă și în realitate, numai că oamenii nu le văd sau nu vor să le vadă.  Autorul a portretizat cu succes stăpânii nopții, ce își fac treaba atunci când restul dorm. Mi-a amintit de Pariu cu Viața, pentru că în acest serial se atinge un pic subiectul.

La citit nu prea am întâmpinat dificultăți, plus că uneori mai săream peste anumite descrieri.  Despre suspans, pot spune că e ceva mai soft, în nici un caz ca la un thriller cu crime sau dispariții. După o sută de pagini acțiunea este destul de previzibilă, mai puțin câteva aspecte care chiar m-au surprins în mod plăcut.

Nu mi-a plăcut limbajul pentru că nu mi se pare destul de autentic. Sunt sigură că în realitate oamenii de genul vorbesc mult mai urât, cu vorbe mult mai grele și indecente. Mă așteptam la înjurături ceva mai colorate din partea țiganilor, mai ales că sunt știuți că au un limbaj tipic. De asemenea, sunt anumite lucruri ”tinerești” cărora nu prea le văd scopul și care mi s-au părut prezente doar de dragul de a fi așternute pe hârtie.

Autorul pune accent pe brandurile de mașini. Mașinile par a fi doar un pretext pentru a simboliza bogăția și statusul oferit de afacerile ilegale. Nu sunt un fan al autoturismelor, de fapt nu știu mai nimic la acest capitol, dar prin brandurile apărute se întărește mai bine ideea de bogăție, chiar dacă una obținută prin decădere.

Ignorând gangsterii și afacerile ilegale, romanul este o plimbare prin București, oraș văzut diferit de fiecare personaj în parte. Unii îl văd cu nostalgie datorită copilăriei, alții văd doar partea sa opulentă datorită banilor pe care îi au. Aceste detalii sunt foarte interesant de urmărit pentru că, fiind din București, pot spune că orașul acesta chiar își pune amprenta asupra ta și îți schimbă viziunea asupra lumii din jur. 

Dincolo de farmecul nopții este un roman ce reprezintă un semnal de alarmă asupra degradării umane în lupta pentru bani și status social înalt. Personajele sunt reprezentări ale degradării în diferite stadii, în funcție de backround-ul personal al fiecăruia.  O poveste ce trebuie citită pentru a vedea Bucureștiul dincolo de partea luminată.


Punctaj:







PS: Cine e interesat de cărți și nu doar, click AICI pentru a te înscrie în grup.

luni, 5 februarie 2018

Te voi găsi (Seria Nemuritor) de O.G Arion - Recenzie



Recenzia volumului precedent AICI!

Săptămâna trecută am stat numai în casă, și aici nu exagerez cu nimic. Pentru că înnebunisem de la atâta inactivitate a creierului, m-am uitat la cărțile necitite din bibliotecă, sperând să găsesc ceva energic care să mă scoată din starea de amorțeală. Cum în ultimii doi ani am considerat că genul fantasy nu mai e de mine, m-am gândit să îi mai acord o șansă vechii mele plăceri și am făcut foarte bine.

Te voi găsi preia acțiunea din volumul precedent, adăugând aventuri și personaje noi. Încă de la primele pagini mi-am adus aminte acțiunea volumului precedent pentru că povestea e una memorabilă.  De data aceasta protagonista, Victoria Grey, e nevoită să pornească în căutarea iubitului ei vampir, ce a dispărut în mod misterios, fapt ce va da naștere unei aventuri inedite ce te ține cu sufletul la gură.



Romanul debutează cu viața cotidiană a Victoriei: o petrecere cu foști colegi, chestiuni legate de administrația cafenelei, mici discuții și bârfe cu prietenele - chestii normale pe care le trăim și noi. Spectacolul propriu zis începe atunci când protagonista pleacă în Franța ca să ajute la găsirea iubitului ei. De aici totul devine contra cronometru, lucrurile desfășurându-se ca un puls ridicat cu mult peste măsură, ținând cititorul în priză până la final.

Acțiunea se desfășoară energic, dar nu în modul acela enervant în care nu mai poți ține ritmul cu evenimentele și ești total pe dinafară, ci mai degrabă te transpune în poveste, obligând cititorul să ia parte în mod direct la întâmplări. Narațiunea se desfășoară ca un film ce apelează la imaginația cititorului.

Deși aparține genului fantasy, aș putea spune că Te voi găsi este o combinație între thriller și fantasy; are suspansul și misterul unui thriller, dar frumusețea și farmecul unui fantasy. Acum mi-am redobândit vechiul interes pentru lumi imaginare, ce a fost pierdut long time ago.

Pe parcursul lecturii am tot sperat la un cuplu format din elfa Serena și Victoria, dacă nu ceva pe
bune, atunci măcar un episod de moment. Mi se pare că cele două s-ar potrivi de minune și ar fi foarte drăguțe împreună. Ca un fel de Yoonmin, ști că nu o să se întâmple, dar îți imaginezi și e frumos ce îți imaginezi.

Victoria a reușit să mă surprindă foarte mult și de data asta. E genul de personaj care își creează singur oportunități de a uimi cititorul, care iese din zona de confort și nu devine nici măcar pentru un timp stereotipic. Dacă la romanele realiste acest lucru mai merge, la fantasy caut exact protagoniști ca Victoria pentru că citesc acest gen ca să fiu surprinsă, nu plictisită de moarte. Victoria este o luptătoare dedicată iubirii și lucrurilor care contează pentru ea. Deși știe că pe lângă prietenii ei este o simplă muritoare, nu stă pe margine și își înfruntă destinul, fiind în mijlocul acțiunii. Din acest punct de vedere mi-ar plăcea să fiu ca ea pentru că o consider o persoană foarte tare și curajoasă.

Ultimele părți, anume sosirea în Irlanda, mi-au plăcut cel mai mult deoarece acolo a fost suspansul cel mai concentrat. Pentru că eu știam mai nimic atunci când m-am apucat de carte (și a fost un lucru benefic lecturii) cred că dacă aș spune mai multe aș strica toată plăcerea de a descoperi singur chiar și cele mai mici detalii.



Seria Nemuritor este o poveste spectaculoasă ce abundă în creaturi fantastice, mituri, folclor și legende, autoarea fiind foarte bine documentată la acest capitol.  Sunt sigură că și celelalte continuări o să îmi placă și abia aștept să le citesc. Mă bucur tare mult că mi-am redescoperit vechea plăcere și că zilele ce trebuiau să fie un plictis total de stat în pat au devenit o aventură în lumea nemuritorilor. Recomand cartea tuturor pentru că e un remediu împotriva plictiselii cotidiene și a banalității mult prea bolnave din viață.

<3


Punctaj:




joi, 1 februarie 2018

Măcar ne pricepem la scuze de Ki Ho Lee - Recenzie



Sinopsis:

Ki‑ho Lee (n. 1972), doctor in litere si profesor de scriere creativa la Universitatea din Gwangju, a debutat cu o proza scurta in 1999 si de atunci a publicat romane si culegeri de povestiri care l‑au impus drept unul dintre cei mai originali si mai experimentali scriitori din Coreea de Sud.

Macar ne pricepem la scuze (2009) spune povestea prieteniei legate intre doi baieti intr‑un loc improbabil: un ospiciu de nebuni. Trecerea brusca de la universul inchis si violent al ospiciului la lumea libera le da celor doi ideea unei afaceri bazate pe singurul lucru la care se pricep: sa‑si asume vinile celorlalti si sa se scuze in numele lor. Se ajunge astfel la o serie de situatii grotesti si absurde relatate de unul dintre ei, cu modul lui unic de a vedea lumea.

An aparitie: 2017
Autor: Ki-Ho Lee
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Romanul secolului XXI
Editie: Necartonata
Editura: UNIVERS
Format: 200x130
Nr. pagini: 192
Traducator: Tae Hyun Oum
Exemplar oferit de: libris.com




Recenzie:

Am auzit de această carte din pură întâmplare de la televizor și, pentru că e destul de greu să găsești literatură coreeană în România, mi-am zis că trebuie să o citesc cât mai repede, doar e anul dedicat literaturii asiatice


Nuvela mi s-a părut încă de la început deosebit de tristă. Mai bine spus o combinație dintre bizar și trist, deși acestea două sunt transmise cititorului într-un mod comic. Prin acest mod, începutul îi înfățișează pe cei doi protagoniști - Sibong și Jinman- în timpul șederii lor la ospiciu. Naratorul -Jinman- povestește destul de neclar cum s-a împrietenit cu Sibong și cum au reușit să scape de spital.
”- De aia ai nevoie de tratament. Ești bolnav. Ești bolnav, de aia te preocupă doar vinile altora.”
Pe parcursul cărții sunt mai multe pasaje în care Jinman amintește de viața din ospiciu, amintiri ce stârnesc râsul, deși sunt deosebit de tragice pentru că, deși teoretic au scăpat, spitalul parcă îi urmărește, nelăsându-i să aibă o viață normală.

Cred că frumusețea nuvelei, precum și nota de ironie, se datorează perspectivei narative. Pentru că Jinman e o persoană cu tulburări mentale, viziunea sa asupra lucrurilor te pune în pielea personajului, astfel putând să observi și să înțelegi lucruri pe care, în mod normal, nu ai face-o. Consider că această carte nu mi-ar fi plăcut la fel de mult dacă naratorul era obiectiv, pentru că povestea ar fi fost sterilă, fără suflet.

”- Cine mai sunteți și voi?
- Noi ne scuzăm în locul lui. Asta e slujba noastră.” 

Cum e de așteptat, acțiunea e concentrată asupra scuzelor și vinii. Originea obsesiei pentru vină și scuze a personajelor face ca aceste lucruri să fie bolnave în viziunea distorsionată asupra realității pe care o au Jinman și Sibong.  Am simțit milă pentru ei, într-un fel nu au nicio vină, fiind victimele unui sistem și al unor persoane pentru care interesele proprii sunt mai presus de orice în viață. Din această perspectivă, cartea vorbește și despre corupție și proasta funcționare a unui sistem.


Unul dintre motivele pentru care îi acord acestei nuvele o stea în plus, este multitudinea de stări pe care mi le-a oferit. Acțiunea este povestită cu un umor negru de excepție care te face să îți dai seama cu greu că temele abordate sunt de fapt foarte serioase.  Astfel, autorul trece prin foarte multe probleme: sănătatea mentală, corupție, probleme de familie, probleme financiare, mentalitate, relații toxice, resocializare, etc. Nu intră foarte amănunțit în detalii, dar este interesant cum o persoană ”nebună” vede aceste lucruri.

E un must-read atât pentru persoanele ca mine, ce sunt interesate de cultura coreeană (și nu doar), cât și pentru cei ce vor să citească altceva, să încerce alt gen. Cartea nu e o bătaie de cap pentru că e ușor de citit, iar capitolele sunt scurte și concise.

” - Ca să îți poți uita vinile, trebuie să te prefaci că nu ști de ele.”
Îmi doresc să recitesc această nuvelă când voi ști mai multe despre cultura coreeană și, de ce nu, când voi fi în stare să o citesc în original, ca să surprind mai bine esența. Sunt de părere că ideea aceasta de scuze exagerate provine din mentalitatea coreenilor, mai ales după ultimul curs în care profesorul ne-a vorbit vreo douăzeci de minute despre scuze.

Titlul original este 사과는 질해요 (Saguaneun jalhaeyo), adică Scuzele sunt bune. M-a păcălit un pic pentru că 사과 înseamnă și măr, și nu înțelegeam de ce mărul ar fi bun, dar m-a ambiționat să citesc ca să aflu asocierea mărului cu scuzele. 

Și, cum autorul este din Gwangju (nu, acum nu mă gândesc la J hope), am făcut legătura dintre spitalul din carte cu Gonjiam, un spital de boli psihice din Gwangju, ce a fost părăsit datorită lipsurilor financiare. Autorul preia spitalul real și reinterpretează legenda urbană, creând o poveste excepțională. Pozele ce însoțesc acest articol înfățișează toate spitalul Gonjiam. Chiar și construcția spitalului din carte seamănă cu cel real (vedeți mai jos).



Măcar ne pricepem la scuze, la fel ca și multe alte cărți interesante, găsiți pe libris.ro.

Ca de obicei, vă aștept recomandările și părerile în comentarii!
 
Punctaj:



sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Schimbarea de Mo Yan - Recenzie


Sinopsis:

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2012
O carte autobiografică şi un portret insolit al Chinei contemporane
Evenimentele majore din istoria recentă, precum revoluţia culturală, revolta studenţească sau războiul cu Vietnamul se disting pe fondul istorioarelor viu colorate şi pline de haz din Gaomi, provincia natală a lui Mo Yan.
Pe parcursul întâmplărilor, aflăm cum dintr-un elev exmatriculat și dintr-un muncitor la o fabrică de cauciuc, Mo Yan devine instructor de marxism pentru ofițeri și, în cele din urmă, renumitul și invidiatul scriitor al cărui roman Sorgul roşu a fost ecranizat de Zhang Yimou. Zgârcit în relatările privind devenirea sa intelectuală, Mo Yan preferă să povestească despre foștii săi colegi de școală, cum ar fi descurcărețul He Zhiwu și chipeșa Lu Wenli, al cărui tată conduce miticul camion rusesc Gas 51.
Spre deosebire de majoritatea naraţiunilor istorice chineze, orientate spre evenimentele politice, Schimbarea vorbeşte despre "istoria individuală", alternând epocile şi insistând asupra oamenilor de rând şi a situaţiilor de viaţă obişnuite.


Recenzie:

Comunismul este unul dintre subiectele care mi se par interesante. Poate datorită vârstnicilor care îmi povesteau încă de mică tot felul de întâmplări de pe ”vremea lor” sau a nebuniei generale legate de acest subiect. Cum socialismul în Europa, mai ales în România, este un subiect întors pe toate fețele, ce se află pretutindeni, materia de la istorie din liceu de rezumă aproape la comunism, am fost curioasă în legătură cu socialismul din alte părți. De fapt, această curiozitate a mea a pornit în clasa a zecea, când am făcut un proiect despre China. Citisem Drumul către libertate (vezi recenzia AICI), dar atunci nu aveam cine știe ce interes. Ce mi-a atras atenția atunci când am cumpărat Schimbarea este coperta, nici sinopsisul nu l-am citit prea atent. Știam despre ce este vorba în mare și mi-a fost suficient ca să îmi stârnească atracția. 

Cartea reprezintă de fapt memoriile autorului legate de China și oamenii pe care i-a întâlnit, subiectul principal nefiind autorul propriu zis, ci persoanele din jurul său, în special doi foști colegi de clasă, pe care se insistă destul de mult, aproape la fel de mult ca pe camionul rusesc Gas 51.

Încă de la început. din copilăria autorului, apare camionul pe care l-am menționat mai devreme. Deși la un moment dat mi se părea că se creează un fel de cult pe baza acestuia, Gaz 51 este un simbol al vremii respective, reprezentând aspirațiile oamenilor de rând, puterea comuniștilor precum și influența URSS-ului.  Pățaniile camionului, precum și importanța pe care i-o acordau oamenii, m-au făcut să râd, autorul fiind destul de ironic când venea vorba de magnificul Gaz 51, camion pe care l-a idolatrizat la fel ca ceilalți oameni atunci când era mic. 
 
„Privind-o cum se îndepărtează, mi-am dat seama că avea dreptate - banii nu erau totul. Dar fără ei nu poți face nimic, asta-i sigur.”
Povestea lui Mo Yan este simplă. Acesta s-a născut într-o zonă săracă, fără prea mari posibilități. Găsește în înrolarea în armată soluția problemelor sale, adică ieșirea din sărăcie și un trai mai bun. Pentru pasionați povestea este interesantă. O consider un fel de fereastră către perioada respectivă, înainte de marea dezvoltare a Chinei, a mentalității locale. 

Probabil că mie mi-a plăcut atât de mult volumul datorită interesului meu pentru acest subiect. Schimbarea înfățișează comunismul pe bune, dar într-un mod ciudat, ce probabil reprezintă talentul autorului, cartea este oarecum obiectivă, adică nu critică  excesiv și pe față socialismul ca alte memorii (nu neapărat despre comunism). Critica adusă regimului comunist este mai degrabă subtilă, ceea ce scoate în evidență geniul autorului. 

Lăsând comunismul la o parte, cartea spune povestea reală a unor oameni reali. Dacă tema regimului totalitar nu pare tentantă, atunci povestea pe care o au personajele ar trebui să fie. Am fost uluită de viața autorului. Adică, serios, cine s-ar fi gândit că un copil de clasa a V-a ce este exmatriculat de la școală poate avea șansa de a ajunge un scriitor de succes? Mai ales un copil provenit dintr-un mediu rural sărac, într-un timp nefavorabil liberei exprimări. Am fost foarte inspirată de povestea autorului, dându-mi gândul acela un pic clișeic „Dacă el a putut, eu de ce să nu pot?”

Nu știu dacă acest volum este pentru oricine. Știu că multă lume se ferește de subiecte grele ca să nu își încarce mintea negativ. Mai sunt o categorie de oameni ce preferă să citească ficțiune istorică în loc ce cărți istorice pe bune (plănuiesc un articol despre asta). Eu fiind pasionată de istorie, prefer cărțile reale, din care îmi pot crea o imagine asupra anumitor evenimente ce mă interesează mai mult sau mai puțin. Schimbarea mi-a plăcut foarte mult și m-a făcut curioasă în legătură cu celelalte cărți ale autorului Mo Yan.

Dacă mai știți astfel de cărți, sau dacă v-a plăcut o carte foarte mult pe orice subiect, nu uitați să îmi lăsați recomandări, sugestii, păreri în secțiunea de comentarii. Aș aprecia enorm. 



Punctaj: